Tonga a fost una dintre puținele națiuni care au reușit să se ferească de pandemie, parțial, deoarece a fost complet închisă. Autoritățile s-au temut că o epidemie în arhipelag ar duce rapid la un colaps al sistemului de sănătate.

Țara cu aproape 100.000 de locuitori are doar patru spitale, așa că autoritățile nu au vrut să-și asume niciun risc, înainte de vaccinarea populației. Acum, când doar 36% din populația adultă a fost imunizată, țara a confirmat un prim caz de COVID.

O persoană repatriată din Noua Zeelandă și vaccinată anti-COVID a fost testată pozitiv, la scurt timp după ce a aterizat. În avion mai erau alți 214 pasageri. Autoritățile vorbesc acum despre noi măsuri restrictive, însă până la stabilirea lor, oamenii au format cozi la centrele de vaccinare.

Țara care a înregistrat acum primul caz de COVID. Ce măsuri vrea să ia
Tonga, țară insulară din Oceanul Pacific, se învecinează cu Fiji | Foto: Google maps

Premierul anunță carantină totală

Prim-ministrul Tongăi, Pohiva Tu’i’onetoa, i-a avertizat pe locuitorii insulei principale a arhipelagului că s-ar putea confrunta cu carantina totală începând de săptămâna viitoare. Premierul a spus totuși că a fost sfătuit să nu impună imediat lockdown „pentru că durează mai mult de trei zile până ca persoană infectată să devină contagioasă”.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

„Ar trebui să folosim acest timp pentru a ne pregăti în cazul în care mai multe persoane sunt confirmate că au virusul”, a spus premierul din Tonga.

De la sfârșitul anului 2019, când au fost confirmate primele cazuri cu COVID în China, peste 246 de milioane de oameni s-au infectat cu COVID la nivel global și aproape 5 milioane de persoane au murit din cauza bolii, conform unui bilanț al Universității Johns Hopkins.

Mai sunt încă unele țări care nu au raportat niciun caz până acum. Spre exemplu, COVID nu s-a răspândit încă în unele țări insulare din Pacific, cum ar fi Tuvalu. Alte țări precum Coreea de Nord și Turkmenistan nu au raportat încă niciun caz, însă experții consideră că bolnavi există și acolo, chiar dacă nu a fost confirmat un bilanț oficial.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI