Toni Grecu precizează că a stat în spital trei săptămâni, dar testul negativ și externarea nu au însemnat automat întoarcerea la viața normală. Au trecut două luni de la diagnosticare și încă face recuperare.

„Ultimele două luni pentru mine au fost ca un fel de film horror începând cu data de 11 ianuarie. Astăzi se împlinesc cam două luni de zile şi încă mă lupt cu revenirea la viaţa normală”, spune Toni Grecu.

Am stat în spital trei saptămâni şi după aceea am început munca la domiciliu, cu ghilimelele de rigoare, pentru că în afara domiciliului nu prea am putut să mă mişc, din cauza insuficienţei resperatorii. Plămânii în cazul meu au fost afectaţi puternic, cam la nivelul de 50% şi peste 50%. Asta înseamnă că, practic, nu pot să respir. Nu ai aer, iar viaţa fără aer este imposibilă.

Toni Grecu:

Actorul susţine că nu mai are nevoie de aparat de oxigen, însă nici efort nu prea poate face.

Când am ieşit din spital, am ieşit independent de oxigen. În spital am luat destul de mult, pentru că pur şi simplu nu puteam trăi altfel, dar acasă, când am ajuns, nu am mai avut nevoie, dar nici efort nu puteam să fac. Ca să urc un etaj, aveam nevoie de pauză la fiecare treaptă, imediat după ce am ieşit din spital. Acum, la o lună de zile, nu mai am problema asta, pot urca un etaj fără probleme, dar la al doilea etaj, încă am nevoie de pauză.

Toni Grecu:

„Cam asta este evoluţia, după o lună de zile kinetoterapie zilnică, de gimnastică specifică. Din povestea mea ar putea să înveţe sau ar putea să inspire oameni care trec sau au trecut prin boala asta nenorocită şi au rămas cu urmări. Povestea mea este să povestesc şi să încerc să fac bine, atât cât pot să fac, prin intermediul mass-media. Mi-am putut relua activitatea, dar parţial. Nu sunt în forma fizică maximă, nu am cum. Durează luni de zile. Revenirea funcţiei pulmonare post-COVID durează luni de zile şi nu se ştie dacă funcţia pulmonară se recapătă în proporţie de 100%. Depinde de individ”, a adăugat Toni Grecu.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Toni Grecu a spus că se va vaccina împotriva coronavirusului, însă deocamdată e devreme. „Pot să aştept 3 luni de zile, dar nu mai mult de trei luni. Se spune că maxim 3 luni este asigurată această imunitate naturală, după care, ea scade”.

Toni Grecu a fost internat cu COVID la „Matei Balş” la mijlocul lunii ianuarie, potrivit soţiei actorului.

Toni Grecu era internat la etajul 2, în pavilionul V, afectat de incendiul soldat cu cinci decese din 29 ianuarie.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI