Studiul, realizat pe baza datelor livrate de Robinhood, una dintre cele mai populare aplicații de tranzacționare printre tinerii investitori, mai arată că printre acțiunile preferate se găsesc și producători auto precum Nio și Ford sau Pfizer, producător de vaccinuri împotriva COVID-19.
Studiul elimină din top acțiunile retailerului de jocuri video GameStop. Acesta a fost la începutul acestui an în centrul „revoltei” micilor investitori de pe Wall Street, care au pariat împotriva unor fonduri speculative prin achiziții masive de acțiuni.
Coloșii care n-au prins top 10
Cercetarea a urmărit să vadă care sunt cele mai populare acțiuni printre investitorii tineri, predominant între 18 și 35 de ani, pe o perioadă de 12 luni, care s-a încheiat la 1 aprilie 2021.
Generația milenialilor a ales atât mari companii de tehnologie, cât și companii afectate masiv de pandemie, precum Disney, operatorul aerian Delta Air Lines sau operatorul de nave de croazieră Carnival.
În afara top 10 se mai află producătorul de vaccinuri Moderna, dar și coloși din domeniul tehnologiei precum Amazon, Microsoft sau Facebook.
Iată lista companiilor din Top 10:
1. Apple
Apple este cea mai mare companie din lume din punctul de vedere al capitalizării și al profiturilor realizate.
Capitalizarea sa bursieră, adică valoarea tuturor acțiunilor, se ridică în acest moment la 2.420 miliarde de dolari.
Apple produce iPhone, tabletele iPad, ceasurile inteligente Apple Watch, calculatoarele Mac și oferă și o serie de servicii online, precum Apple Music și Apple TV+.
2. Tesla
Tesla este cel mai mare și cel mai cunoscut producător de mașini electrice din lume.
Acțiunile sale au crescut cu 20.000% din 2010 până acum, ceea ce i-a făcut pe unii analiști să afirmă că acțiunile sale sunt supraevaluate.
Pe lângă mașini electrice, compania are stații de încărcare, produce baterii și panouri solare. De asemenea, vrea să instaleze sisteme de condus complet autonom pe mașinile sale.
Capitalizarea sa bursieră este de 682 miliarde de dolari.
3. General Electric
Conglomeratul industrial General Electric, companie fondată de Thomas Edison – inventatorul becului, are activități în multe sectoare, de la producerea de turbine energetice, echipamente de foraj petrolier, motoare de avioane sau echipamente medicale.
Grupul are o capitalizare bursieră de 111 miliarde de dolari.
4. Ford
Gigantul american a anunțat creșterea investițiilor în mașini electrice, urmărind ca 40% din vânzările sale globale de autovehicule să fie electrice până în 2030.
Producătorul auto are o capitalizare bursieră de 52 de miliarde de dolari.
5. American Airlines
Este una dintre cele mai mari companii aeriene din SUA. Aceasta a redeschis rutele aeriene odată cu progresul realizat de campaniile de vaccinare.
Are o capitalizare de 12,4 miliarde de dolari.
6. Pfizer
Pfizer este cea mai mare companie farmaceutică din lume și prima care a pus pe piață un vaccin anti-COVID, dezvoltat cu ajutorul companiei germane BionTech.
În trimestrul al doilea, compania a consemnat venituri de 19 miliarde de dolari, în urcare cu 92% față de același interval de anul trecut. Profitul net s-a ridicat la 5,5 miliarde de dolari.
Pfizer are o capitalizare bursieră de 276 de miliarde de dolari.
7. Carnival Corp
Carnival este cel mai mare operator de nave de croazieră din lume. Societatea a fost extrem de afectată de pandemie, în special în perioada în care guvernele lumii au introdus carantina generalizată. Ulterior, oamenii nu au mai călătorit de teama de a se infecta cu COVID, însă odată cu apariția vaccinurilor, și turismul a crescut.
Are o capitalizare bursieră de 26 de miliarde de dolari.
8. Delta Air Lines
Compania are o capitalizare bursieră de 24,7 miliarde de dolari și este unul dintre principalii operatori aerieni din Statele Unite.
9. Nio
Supranumită „Tesla Chinei”, compania este unul dintre principalii producători de mașini electrice din China. Compania se extinde și pe alte piețe. În luna mai a intrat în Norvegia.
Nio are o capitalizare de 63,6 miliarde de dolari.
10. Disney
Este cea mai mare companie media din lume și deține posturile TV ABC, ESPN și National Geografic, dar și studiourile de filme Marvel, Lucasfilm, Pixar, 20th Century Studios și Searchlight Pictures.
De asemenea, deține parcurile de distracție Disneyland și serviciile de filme Disney+ și Hulu.
Disney are o capitalizare totală de 317 miliarde de dolari la momentul scrierii acestui articol.