Spania – Înjurături cu defecaţie
Indiferent de localitate sau zonă a Spaniei pe care te decizi s-o vizitezi, dacă auzi pe cineva strigând după tine „me cago en”, înseamnă că ai greşit cu ceva. Spaniolii adoră să înjure cu un anumit verb, care se referă la defecaţie în cel mai plastic mod cu putinţă.
Şi variaţiunile sunt infinite. Astfel, avem „me cago en tu puta madre” (puta madre făcând referire la ocupaţii mai puţin ortodoxe ale mamei tale), „me cago en tus muertos” (avem şi noi această înjurătură adresată morţilor din familie) şi mult mai complexul „Chupe mantequilla de mi culo”, care se traduce prin „bea unt din fundul meu” şi care este folosit cam la fel de des ca românescul „fir-ar să fie”.
Arabia şi China – Înjurături la adresa religiei şi familiei
Cea mai mare ofensă pe care ţi-o poate adresa un arab este una care face referire la organul sexual masculin şi religia ta. Cea mai comună înjurătură în arabă este „Elif air ab dinikh” , care se traduce prin „O mie de penisuri în religia ta”, iar cea mai plastică şi creativă este „Eyreh be afass seder emmak”, care înseamnă „penisul meu în cutia toracică a mamei tale”.
Mai multe pe Unica.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Știrileprotv.ro
Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro

Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Băutura pe care trebuie să o consumi înainte de culcare. Îmbunătățește considerabil calitatea somnului
FANATIK.RO

Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO

Anca Dimancea dezvăluie zodiile care vor fi pe val în noiembrie 2024. Nu ar trebui să apară deloc probleme pentru acești nativi

Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro

Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Cine e Levi, tânărul mort în accidentul din Timiş, în timp ce mergea să cumpere un biberon. Muncea din greu ca să ridice o casă pentru familia sa
Observatornews.ro
Cine e Levi, tânărul mort în accidentul din Timiş, în timp ce mergea să cumpere un biberon. Muncea din greu ca să ridice o casă pentru familia sa
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI