Și pentru că rămasul în casă îi scoate din ritmul cu care erau obișnuiți până acum, românii au luat cu asalt aplicațiile online. Doar la nivel țării noastre în ultimele zile s-au instalat mii de aplicații pe telefoanele mobile. Fie că vorbim aici de cele cu sistem de operare iOS sau Android, adică cele descărcate din App Store sau Play Store.
Pe App Store conduc aplicațiile de business
Pentru moment ne oprim la cele cu sistem iOS, adică la iPhone. Cea mai descărcată aplicație este „ZOOM Cloud Meetings”, una dintre cele mai recomandate în ceea ce privește întâlnirile on-line, care permite 100 de participanți în același timp. Este folosită în principal pentru ședințe și videoconferințe.
A doua aplicație la modă este „Google Classroom”. Probabil că v-ați dat seama, fiind vorba despre o aplicație dedicată elevilor și studenților. Locuințele elevilor devin locuri în bănci, iar profesorului îi este mult mai ușor să comunice cu aceștia și să le predea materia pe care ar fi învățat-o la școală.
Top 3 este completat de o altă aplicație care se bazează pe video, „Skype”. În ultimele zile aceasta a devenit extrem de folosită pentru a interacționa de la distanță, fiind una dintre aplicațiile folosite la nivel mondial pentru video call, cu o calitate foarte bună, utilizată inclusiv la emisiunile de televiziune din România de invitații care nu mai pot ajunge în platoul posturilor de la noi.
Pe Android se descarcă jocuri, multe jocuri
Dacă ajungem la telefoanele cu sistem Android aici situația se schimbă. În top 3 cele mai descărcate aplicații de către români se găsește doar una singură din cele utilizate de cei cu iOS. „ZOOM Cloud Meetings” e pe locul doi în topul descărcărilor după „Sharpen Blade” un joc de simulare produs de o companie din China!
Iar pe locul 3 vine o altă aplicație de divertisment și social media, extrem de utilizată în ultima perioadă „TikTok„. Această aplicație a crescut anul trecut cu 210% faţă de 2018. Iar 80% din utilizarea aplicaţiei are loc în China, dar se pare că a prins și trendul european.
Interesant că din Play Store, românii au descărcat în ultima vreme mai mult jocuri, decât aplicații care să-i ajute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Aplicațiile de mâncare în creștere
Cum românilor le este recomandat să stea în casă în această perioadă aplicațiile de food sunt și ele într-o creștere semnificativă. „Bringo Delivery”, „Glovo” sau „foodpanda” au înregistrat descărcări semnificative în ultima vreme.
„Comunicăm activ în permanență cu livratorii și partenerii cu privire la normele de igienă pe care trebuie să le respecte, atât în livrarea, cât și în ambalarea preparatelor, dar și în cazul în care află de existența unor cazuri de persoane suspecte de îmbolnăvire. Urmărim îndeaproape evoluția acestei situații la nivel național și suntem deschiși să colaborăm cu autoritățile reglementate”, a declarat Andreea Petrișor, managing director la foodpanda România.
Utilizatorii petrec 3,7 ore pe zi folosind aplicaţii mobile
În plus, raportul anual realizat de App Annie pentru 2019 arată că anul trecut aplicaţiile mobile s-au bucurat de o nouă creştere a numărului de download-uri pe ambele platforme majore, App Store şi Play Store. Cu 204 miliarde de download-uri, 2019 a stat mai bine cu 6% faţă de 2018.
În medie, un utilizator a petrecut anul trecut 3,7 ore pe zi folosind aplicaţii mobile. Aplicaţiile au generat în 2019, prin toate formele de achiziţie disponibile utilizatorilor, de la cumpărarea aplicaţiilor la micro tranzacţii, 120 miliarde de dolari. Suma este de peste două ori mai mare decât în 2016.
Jocurile sunt în continuare cele pentru care utilizatorii plătesc cei mai mulţi bani. 72% din veniturile totale de anul trecut sunt rezervate de jocurile mobile.
Fotografie principală: Shutterstock
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!