ERATĂ: Într-o versiune anterioară a acestui articol, Brigitte Pastramă apărea ca fiind candidată pe lista PSD pentru Consiliul Local al Sectorului 1. Într-un drept la replică transmis ziarului, Dan Cristian Popescu, candidat independent la Primăria Sectorului 2, susținut de PSD, infirmă faptul că Brigitte Pastramă ar fi pe lista propusă pentru CL.

Vedeta a anunțat recent că s-a alăturat unei campanii umanitare a fundației lui Dan Cristian Popescu, dar a subliniat însă că nu s-a înscris în niciun partid politic.

Redacția Liberatatea își cere scuze pentru această eroare.


Florin Călinescu, 64 de ani, s-a înscris în cursa pentru Primăria București pe ultima sută de metri. Candidat din partea Partidului Verzilor, partid pe care îl conduce din 2019,  Călinescu are în spate o îndelungată carieră în televiziune și cinematografie. El nu se află la prima tentativă de urca pe prima scenă politică. În 2008, Florin Călinescu a candidat din partea PNL pentru un fotoliu de senator în Argeș. Fără succes însă, și asta deși obținuse cel mai mare număr de voturi. El a pierdut mandatul pe algoritmul redistribuirilor. Ulterior, Călinescu a fost exclus din organizația locală a PNL, pe motiv de indisciplină.

Florin Călinescu

Adriana Bahmuțeanu, 46 de ani, candidată la Primăria Sector 1, este o figură cunoscută în showbizul românesc, deși capitalul de imagine pe care l-a câștigat de-a lungul timpului se datorează mai degrabă momentelor zbuciumate din căsnicia cu omul de afaceri Silviu Prigoană. În ultimii ani, a lucrat în televiziune.

Adriana Bahmuțeanu

Marian Vanghelie, 52 de ani, candidează la primăria care l-a făcut celebru, cea a sectorului 5. După patru ani în care a ocupat o funcție obscură de consilier local, acesta își încearcă come-back-ul.
Vanghelie a pierdut postul de primar în 2015, după ce a fost acuzat de fapte de corupție. Este cunoscut pentru greșelile sale repetate de limba română, care i-au atras, de-a lungul timpului, diverse porecle.

Marian Vanghelie

Ilan Laufer, 37 de ani, candidat la Primăria Capitalei, a devenit cunoscut publicului pentru perioada în care a fost ministru pentru IMM-uri, în Guvernul Dăncilă. Laufer este om de afaceri, el fiind cel care a adus în România retailerul de îmbrăcăminte H&M. A avut un conflict deschis cu președintele Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat de antisemitism când acesta din urmă a refuzat să îl numească ministru al dezvoltării. Ulterior, CNCD a reacționat la acuzațiile lui Laufer, indicând faptul că fostul ministru a dus în derizoriu însăși noțiunea de antisemitism.

Ilan Laufer

Adina Alberts, 51 de ani, candidat la Primăria Sector 1, este medic estetician, soția omului de afaceri Viorel Cataramă. Alberts a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila în 1996 și, mai târziu, a înființat o clinică de chirurgie estetică. Este autoarea unor cărți de specialitate: “Celulita poate fi învinsă” și “Celulita, o continuă provocare”.

Adina Alberts

Bogdan Stanoevici, 62 de ani, candidează la Primăria Capitalei, după ce a încercat, fără succes, și o candidatură la alegerile prezidențiale din 2019. De profesie actor, Stanoevici a fost, în ultimii ani, director al Circului Metropolitan, dar a fost revocat din funcție pentru management defectuos și pentru “folosirea ineficientă a fondurilor publice”.

Bogdan Stanoevici

Elena Lasconi, 48 de ani, este cunoscută publicului pentru îndelungata sa carieră în televiziune, fiind, mai bine de 20 de ani, jurnalist la postul PRO TV. Lasconi a dat însă televiziunea pe o candidatură la Primăria Câmpulung Muscel.

Elena Lasconi

Gabi Mureșan, 38 de ani, este un nume cunoscut doar pentru fanii sportului – fost fotbalist la ASA Târgu Mureș, s-a retras în satul său natal, unde și-a deschis o pensiune, potrivit ProSport. Acum, candidează la primăria comunei Apold, sub sloganul: “Se poate”.

Gabi Mureșan

Olivia Stan, 33 de ani, este un nume care nu le spune nimic celor care nu sunt familiarizați cu concursurile internaționale de bikini fitness. Lipsa de notorietate nu a împiedicat-o însă pe tânăra sportivă, cu titluri de campioană mondială la activ, să se înscrie, ca independentă, în cursa pentru Primăria Rădăuți.

Absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă București, cu specializări în restaurare de pictură murală la Facultatea de Arte, Olivia Stan a trăit în ultimii ani Anglia și s-a întors acasă hotărâtă să schimbe ceva. “Știu că pentru mulți ar părea că sunt prea tânără, dar vă asigur, mai ales pe cei ce nu mă cunosc, că tot ceea ce mi-am propus în viață până acum am dus la bun sfârșit”, a declarat Olivia Stan pentru Monitorul de Suceava.

Olivia Stan

De la Petre Roman laDorinel Munteanu

Nici mai modestele liste cu candidații pentru consiliile locale nu sunt lipsite de nume-surpriză. La București, Gabriela Firea a venit cu o echipă de veterani ai politicii sau ai sportului, precum Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu.

Petre Roman
Dumitru Dragomir
Anghel Iordănescu

O altă glorie a fotbalului românesc, Dorinel Munteanu candidează pentru un post de consilier local la Galați.

Dorinel Munteanu

 
 

Urmărește-ne pe Google News