Patru persoane au murit și cel puțin 35 au fost rănite, a anunțat miercuri poliția de stat, la aproximativ 24 de ore după ce tornada a lovit orașul Greenfield.
„Numărul celor răniţi este probabil mai mare, însă aceste cifre reflectă doar acei pacienţi care au primit tratament pentru rănile suferite la centrele desemnate”, a indicat Departamentul de Siguranţă Publică din Iowa într-un comunicat.
Numele și vârstele celor uciși în acest eveniment meteorologic nu au fost făcute publice până în acest moment.
„Este pur și simplu sfâșietor. Este îngrozitor. Este greu de descris până când nu vezi cu adevărat dezastrul”, a declarat Kim Reynolds, guvernatoarea din Iowa.
Aceasta a adăugat că, în urma tornadei, o mare parte din orașul Greenfield a fost pusă la pământ.
Serviciul naţional de meteorologie (NWS) din Des Moines a estimat intensitatea tornadei la EF-3 pe scara Fujita de la 0 la 5. Scara măsoară intensitatea unei tornade pe baza amplorii pagubelor provocate, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.
„Evaluarea suplimentară a pagubelor va continua în următoarele zile, iar rezultatele pot suferi modificări. Traseul şi evaluările suplimentare ale tornadei vor fi adăugate pe măsură ce vor fi colectate date”, a precizat NWS într-o postare pe reţeaua socială X.
Spitalul Adair County Memoria din Greenfield a fost avariat de tornadă, a declarat un oficial marți seară, dar cadrele medicale au reușit totuși să-i trateze pe pacienți, iar pe unii să-i transporte la spitalele din apropiere pentru îngrijiri suplimentare.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că administratorul Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (FEMA), Deanne Criswell, se va deplasa joi în Iowa pentru „a se întâlni cu oficiali locali şi locuitori afectaţi şi pentru a evalua pagubele”.
FOTO: Profimedia