Iniţiatorii proiectului de lege propun ca uciderea cu intenţie a unui animal să fie pedepsită cu închisoare, de la 2 la 7 ani. Tot atâţia ani de detenţie ar urma să rişte şi cei care organizează lupte de animale sau le torturează. Aceleași pedepse se vor aplica pentru persoanele care mutilează necuvântătoarele – e vorba, în special, de ce care le taie urechile, cozile sau corzile vocale.
În cazul în care autorul faptelor este chiar proprietarul sau crescătorul animalului, condamnarea poate ajunge până la 10 ani. Cazurile mai puţin grave ar urma să fie sancţionate în continuare cu amenzi. Inițiatorii vor ca valoarea acestor amenzi să fie mărită, de la 3.000 de lei, cât este în prezent, la 10.000 de lei.
În comisia juridică, unii parlamentari nu au fost de acord cu majorarea pedepselor pentru aceste fapte, pentru că sunt similare cu cele prevăzute în Codul Penal pentru vătămare corporală şi viol.
”O astfel de iniţiativă legislativă dacă va trece cu aceste limite de pedepse introduce un dezechilibru grav”, a declarat Ioan Cupșa, deputat PNL. Un alt deputat, Marton Arpad de la UDMR s-a întrebat, retoric, de unde primeşte omul drept pentru a ucide un animal? ”De exemplu, o găină din ogradă”, a adăugat el.
Dezbaterile au fost amânate pentru două săptămâni. Proiectul de lege a trecut tacit, anul trecut, de Senat, iar Camera Deputaţilor e for decizional. ”E vorba de acte de cruzime, e vorba de acte de sălbăticie în animalul este cel biped şi cu buletin de identitate. Cruzimile faţă de animale, din păcate, se amplifică în România”, consideră Șerban Nicolae, președintele comisiei juridice din Senat.