Studiul a fost realizat de Observatorul francez pentru droguri şi toxicomanie (OFDT) în rândul a peste 20.000 de persoane şi a ajuns la concluzia că 11% dintre francezi au consumat canabis în 2017.
Acesta relevă faptul că un număr mai mare de consumatori de sex masculin şi constată o creştere a consumului în rândul tinerei generaţii, unde peste un sfert dintre persoanele cu vârste între 18-25 de ani admite că a consumat canabis, în timp ce 8,4 % recunoaşte consumul în mod regulat.
Studiul relevă şi o diversificare între diferitele categorii de vârstă, evidenţiind adulţii de 30 de ani ca un grup deosebit de activ: în 2017, consumul regulat de canabis a ajuns la 6,3 % în rândul persoanelor de 26-34 ani şi la 3,3 %, între cei cu vârste de 35-44 ani.
În 2017, s-au contabilizat 5 milioane de consumatori de canabis, dintre care aproximativ 700.000 s-au declarat consumatori zilnici.
Sondajul a apărut la câteva zile după aprobarea unei legi mai blânde în Franţa, care prevede o amendă de până la 200 euro pentru consumatori şi care înlocuieşte o normă drastică din 1970, ce prevedea un an de închisoare şi o amendă de 3.750 de euro pentru cei care utilizează canabis, amintește Agerpres.
Citește și… Adevăratele meserii ale cântăreților! Muzica românească, făcută de ingineri, avocați și profesori!