Toate instituțiile de stat sunt obligate să acorde lunar această indemnizaţie de hrană, care reprezintă a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată.

Cum se calculează

Salariul brut este, în acest moment, de 1.900 de lei, dar va fi majorat, cel mai probabil din ianuarie 2019, la 2.080 de lei.

Astfel, două salarii brute ar însemna 3.800 de lei în decembrie 2018 și 4.160 de lei în ianuarie. Implicit, a 12-a parte înseamnă 316 lei în decembrie și 346 de lei începând din 2019.

Având în vedere că la stat lucrează 1,2 milioane de bugetari, statul va da 415,2 milioane de lei drept normă de hrană. Din această sumă brută, la buget se vor strânge, sub formă de contribuții și impozite, 181,6 milioane de lei, astfel că tot efortul bugetar se ridică la 233 de milioane de lei.

Banii se încasează din ianuarie

Norma de hrană aferentă lunii decembrie 2018 va fi încasată în ianuarie 2019, astfel că Guvernul trebuie să includă sumele în bugetul pe anul viitor.

Deficitul pe primele zece luni din 2018 al României a ajuns la aproape 21 de miliarde de lei, de trei ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Consultantul fiscal Adrian Bența spune că este puțin probabil ca această normă de hrană să fie amânată, citând cele două rânduri de alegeri care au loc anul viitor.

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

„Riscul să se proroge este pentru orice, pentru că deficitul bugetar este mare. Dar nu cred, pentru că la anul sunt alegeri”, a declarat Bența, pentru Libertatea.

„Statul să se îngrijească și de angajații de la privat”

Consultantul spune că statul ar trebui să se îngrijească și de angajații de la privat, unde salariile sunt oricum mai mici în medie decât la stat. Bența cere reducerea impozitului pe venit pentru angajații din privat cu aceeași sumă pe care statul o dă propriilor lucrători.

„Ar trebui ca Guvernul să reducă la privați impozitul pe venit cu diferența, că nu este Guvern doar pentru angajații de la stat. Este Guvernul României, îi reprezintă pe toți”, a spus Bența.

Citește și: Comisarul Gărzii de Mediu Iași care a lovit-o pe Ana și-a schimbat declarația și dă vina pe fata de 18 ani paralizată: „Nu a traversat pe trecerea de pietoni!”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI