ComenteazăAproape 79 de mii de copii sunt în grija statului român, în centre de zi, în servicii de tip familial sau de tip rezidențial, potrivit datelor oficiale.
O foarte mică parte dintre aceștia, între 2 și 19%, pot fi adoptați de familii. Pentru ceilalți, managerii de caz nu au demarat încă procedurile ca ei să fie declarați adoptabili. Legea spune că acest proces ar trebui să se întâmple într-un an.
”Toți copiii sub 14 ani să aibă deschisă adoptabilitatea”, a fost declarația președintei ANDPCA către colegii săi, care a creat confuzie în sistem.
Angajați ai direcțiilor de protecția copilului au ridicat problema reintegrării copiilor în familii care nu se poate face peste noapte și în niciun caz cu același număr de angajați. “Am avut o perioadă de restricții din cauza pandemiei în care nu am putut face teren. Avem foarte multe dosare. Suntem copleșiți”, a spus un manager de caz pentru “Libertatea”. Alții cred că se pregătesc adopțiile internaționale, care sunt interzise.
Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, Mădălina Turza a explicat care a fost cerința de la colegii din domeniul asistenței sociale și protecției copilului. “Nu suntem absurzi, dar ideea este că acești copii nu trebuie să mai rămână blocați în sistem!”
Acești copii rămân nepermis de mult în sistem pentru că managerii de caz întârzie aceste proceduri foarte mult.
Mădălina Turza:
Libertatea: Toți copiii sub 14 ani devin adoptabili sau sunt anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească?
Mădălina Turza: Toți copiii care intră în sistemul de protecție, respectiv în centrele de plasament sau asistență maternală, pentru acești copii managerii de caz din cadrul DGASPC-urilor au obligația ca în termen de un an de la momentul în care aceștia au intrat în sistem să facă demersurile necesare ca ei să devină adoptabili. Pentru ca ei să se poată întâlni cu familiile care își doresc să adopte un copil. Fără o hotărâre judecătorească că un copil este adoptabil, aceștia rămân blocați în sistem.
Practic, managerul de caz este obligat să găsească rudele copilului care ar putea să îl ia în îngrijire, iar în absența acestor rude, să indice adopția ca măsură de ieșire din sistem și să facă un dosar pe care să îl înainteze instanței.
– Ce se întâmplă, de fapt?
– Din motive ce țin de management defectuos se întârzie foarte mult identificarea rudelor, din motivul că se tem să își asume această măsură radicală a adopției invocând faptul că totuși anumite rude sau o mamă ori un tată care e plecat prin străinătate mai sună o dată pe an și întreabă de copil.
Sau pur și simplu din prejudecată pentru că se gândesc că deja copilul este mare și probabil nu mai vrea să-l adopte nimeni. Și atunci, toate aceste lucruri cumulate fac ca acești copii să nu aibă actele în regulă astfel încât ei să intre în procesul de adopție.
– Colegii dumneavoastră ce au spus?
– Situația trebuie schimbată. Copiii rămân cu anii blocați fără a putea fi adoptați de familiile care și-ar putea dori un copil. Acesta este șantierul pe care practic l-am deschis pentru că am solicitat managerilor de caz să facă toate demersurile posibile necesare pentru ca până la data de 30 septembrie, toți copiii care se află în această situație să aibă dosarele de adopție deschise.
– Ei acuză că vor fi probleme.
– Evident că dacă există rațiuni obiective pentru care este imposibil să faci lucrul ăsta, nu suntem absurzi, dar ideea este că acești copii nu trebuie să mai rămână blocați în sistem pentru că cifrele stau foarte prost.
Este inadmisibil că din totalul copiilor care se află în momentul de față în sistemul de protecție, avem procente care variază între 2% și maximum 19% în anumite județe care au dosare de adopție deschise.
“Asistentul social trebuie să facă o evaluare foarte realistă, dar și umană”
– În același timp sunt cazuri de copii care reușesc să fie reintegrați în familie, dar după trei-patru ani. Am scris în “Libertatea” povestea unei familii care a muncit în străinătate și își dorește să își ia copiii, dar acest lucru nu se poate întâmpla într-un an, uneori. Cum se pot gestiona astfel de cazuri?
– De asta există managerul de caz și asistentul social, care trebuie să facă o evaluare foarte realistă, dar și umană. Pentru că ai toate datele tu ca asistent social să realizezi dacă există premisele unei reintegrări sociale sau pur și simplu vorbim de niște contacte sporadice.
Oricum, legea îți spune foarte clar că dacă într-un an de la momentul intrării în sistem, părintele nu și-a declarat intenția vădită și nu a făcut demersuri de reintegrare a copilului, tu ai dreptul să-l îndrepți către adopție. Trebuie să înțelegem că un an pierdut din viața unui copil în sistem echivalează cu o traumă imensă.
– Și dacă familia revine…
– Faptul că peste cinci ani, peste zece ani, un părinte își amintește că are un copil pierdut în sistem, copilul acela poate nu mai e deloc cine își amintește el și există șanse mari ca el să se fi pierdut sau pur și simplu să se fi înstrăinat. Practic, i-ai anulat o perioadă din viață în care ar fi putut beneficia de ceea ce înseamnă trăitul într-o familie.
– Dar există familii care trec prin situații grele, se refac în timp.
– Nu vreau să se înțeleagă că nu susțin reintegrarea în familie, evident că principala dorință și principalul scop este să găsim calea către familia biologică, dar trebuie să nu împingem lucrurile în absurd. Pentru că de multe ori, familia biologică nu își dorește copilul, iar întârzierile vin pentru că se caută rude până la gradul al patrulea, rude care refuză să dea o declarație, te mai duci peste o lună, te mai duci peste o altă lună și rămâne copilul pierdut în sistem în timp ce încerci să găsești niște terțe persoane al căror interes, dacă ar fi fost real, cu siguranță s-ar fi manifestat.
Evident că este foarte important să fim în familia de bază, dar tu ca asistent social ai obligația și stă în expertiza ta profesională să evaluezi șansele reale de reintegrare și să te uiți și la cadrul legal care stabilește niște termene care au fost stabilite luând în calcul efectele asupra copilului.
– Practic, reiterați prin asta atât pentru părinți, cât și pentru managerii de caz că există acest termen legal de un an până la care un copil trebuie declarat adoptabil.
– Eu vreau să se recupereze toate acele termene pierdute, nu cer nimic în afara legii și cer ca acești oameni să-și facă treaba pe care nu și-au făcut-o. Sunt copii care au împlinit 18 ani, 26, au ieșit din sistem și niciodată nu li s-a deschis procedura de adopție. Cine suntem noi să interzicem dreptul la familie pentru acești copii?
– În același timp sunt și foarte mulți copii care nu se pot vindeca într-un an de dorul de familie, ei încă speră că se vor întoarce acasă.
– Da, dar într-un an trebuie deschisă procedura de adopție, apoi urmează potrivirea, identificarea unei familii, există hotărâre judecătorească, dar tu ai ca termen administrativ un an să pregătești cadrul necesar. Pentru asta copiii intră în consiliere, intră într-o serie de programe care ar trebui să-i pregătească pentru acest moment.
Pentru că nu este bine nici pentru copii să rămână în această așteptare infinită a revenirii în familia originară, nu este o soluție. Am întâlnit tineri ieșiți din sistem care au 30 de ani acum și care încă mai speră că mama sau familia îi va căuta. Este efectul unei traume majore de abandon și este o proiecție idealizată a unei familii care în fapt și în realitatea obiectivă, ea nu există.
Mădălina Turza, președinta ANDPCA: