„31 de șoferi STB au învățat, pe parcursul a două zile, cum să acorde primul ajutor în caz de urgență. În perioada următoare, toți cei 3.000 de șoferi și vatmani, dar și controlorii vor fi instruiți să acționeze când o persoană are nevoie de acordarea primul ajutor”, a anunțat Nicușor Dan.
În fiecare săptămână se primește cel puțin un apel de intervenție la numărul 112 pentru un călător aflat în mijloacele de transport în comun din București și măcar o dată săptămânal este necesară intervenția unui echipaj medical, potrivit datelor prezentate de edil.
„Viteza de reacție și primele îngrijiri, până la sosirea ajutorului specializat, pot salva vieți”, a mai afirmat el.
Ce spune legea despre acordarea primul ajutor
Fiecare cetăţean are obligaţia să anunţe, sau să se asigure că un caz de urgenţă a fost anunţat deja, la numărul 112, înainte sau în timpul acordării primului ajutor, se arată în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Acordarea primului ajutor de bază, fără echipamente specifice, se face de către orice persoană instruită sau de către persoane fără instruire prealabilă, dacă acționează la indicaţiile „personalului specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenţă sau al serviciilor de urgenţă prespitalicească de tip SMURD şi serviciului de ambulanţă judeţean sau al municipiului Bucureşti”, scopul fiind prevenirea complicaţiilor şi salvarea vieţii până la sosirea unui echipaj de intervenţie.
„Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi efectuată în scop comercial”, se mai arată în lege.