În primul rând trebuie să aflăm ce rol are uleiul de motor pentru buna funcționare a mașinii:
1. Ungere/lubrifiere – Ajută la reducerea frecărilor dintre componentele motorului aflate în mişcare
2. Răcire – Preia căldura componentelor cu care intră în contact
3. Curăţare – Ajută la eliminarea reziduurilor rezultate în urma procesului de ardere care se depun pe diverse componente
4. Protejează împotriva coroziunii
5. Etanşeitate – Ajută la îmbunătăţirea etanşeităţii dintre suprafeţele componentelor
Ce proprietăţi trebuie să aibă uleiul de motor
Temperatura este unul dintre cei mai importanți factori care influențează proprietățile fizico-chimice ale uleiului de motor.
Vâscozitatea este una dintre proprietăți și face referire la capacitatea uleiului de a se opune curgerii. La o temperatură mare, gradul de vâscozitate scade și astfel curgerea are loc mai ușor, ceea ce duce la o lubrifiere mai bună.
Onctuozitatea este cea de-a doua proprietate a uleiului și face referire la capacitatea acestuia de a adera la suprafețele metalice și de a forma o peliculă care să împiedice contactul direct între acestea.
Uleiul de motor – clasificare şi denumire
Există mulți șoferi care cumpără uleiul de motor după ureche. Dar v-ați întrebat vreodată ce semnifică valorile trecute pe eticheta sticlei?
Ei bine, standardul SAE (unul dintre cele mai uzuale) clasifică uleiurile de motor după vâscozitate.
Astfel, uleiurile pot fi monograd sau multigrad. Cele monograd sunt extrem de rar folosite întrucât se utilizează în aplicații specifice, știind că motorul va funcționa la o singură temperatură. Astfel, în zonele în care temperatura este constantă, va fi folosit doar ulei monograd.
Uleiul monograd are 11 indici de vâscozitate: 0W, 5W, 10W, 15W, 20W, 25W, 20, 30, 40 50 și 60. Indicii urmați de litera W (Winter) sunt înscriși doar pe uleiurile de iarnă.
Uleiul multigrad este cel pe care cu siguranță îl folosiți și dumneavoastră. Vorbim despre un lubrifiant conceput special să lucreze atât la temperaturi mari, cât si la temperaturi mici.
În cazul uleiului multigrad, pe eticheta vor fi trecuți doi indici.
Primul indice face referire la limita de jos a funcționării, iar cel de-al doilea, evident, la limita superioară a temperaturii exterioare. Astfel, un ulei de tipul 5W-30 trebuie să treacă testele atât pentru categoria 5W, cât și pentru cea 30.
Clasificarea uleiului de motor în funcție de compoziție
În compoziția unui ulei de motor vom găsi aditivi (15 – 25%) și uleiuri de bază (75- 85%), care la rândul lor se clasifică în alte trei categorii.
1. Uleiuri de bază minerale
2. Uleiuri de bază sintetice
3. Uleiuri de bază semisintetice
Când trebuie schimbat uleiul de motor
Dacă nu ştii prea multe despre uleiul de motor şi când trebuie schimbat, îţi recomandăm cu fermitate să consulţi manualul utilizatorului cu care vine maşina ta din fabrică.
Povestea cu “ştiu un prieten care a pus ulei din ăla” şi a mers 50.000 km fără probleme nu trebuie să te impresioneze.
Operația de schimbare a uleiului se va efectua cel puțin o dată pe an sau dacă parcurgem un număr limită de kilometri (10.000 sau 15.000 de kilometri în funcție de uleiul folosit și de uzura motorului).