Totul despre boală ignorată de mii de oameni dar care afectează 1 din 15 copii!

Cauze: 1.      Ereditare. Studiile arată că există un grad înalt de probabilitate că dacă într-o familie există vreo persoană cu ADHD, e foarte posibil să apăra un copil cu această tulburare. 2.      Expunerea la substanțe toxice: tutun, alcool, droguri etc în timpul sarcinii. Cu toate acestea, copilul rezultat nu va suferi neapărat de această afecțiune, comportamentul sau de mai târziu nu va constă neapărat în hiperactivitate. 3.      Traume ale creierului, rezultate de loviri, accidentări, travaliu îndelungat, naștere dificilă etc. Traumele creierului pot duce la diverse probleme neurologice. 4.      prematuritate sau greutate mică la naștere. Copiii născuți prematur sau cu greutate foarte mică sunt mult mai expuși riscului de a dezvoltă ADHD sau alte afecțiuni neurologice. 5.      teorie: în anii 70 se credea că aditivii alimentari sau unele chimicale pot duce la dobândirea acestei tulburări. Au existat și studii care au confirmat această problemă, dar s-a descoperit ulterior că procentul copiilor influențați de substanțele nutritive cu ADHD era foarte mic, deci nu toți micuții aveau ADHD. Acesta teorie este încă valabilă pentru mulți părinți și profesori, dar copiii în acest caz sunt diagnosticați greșit. Generalități: -ADHD este de trei ori mai prezent la băieți, decât la fețe; -Ereditatea joacă un rol foarte important; diferențele dintre impulsivitate, hiperactivitate și posibilitatea de concentrare sunt ereditare. -Unele zone ale creierului sunt dezvoltate mai puțin la copiii cu ADHD  (în comparație cu ceilalți copii, fără ADHD), iar altele sunt mai bine dezvoltate. Copiii cu ADHD, dacă au o inteligență superioară, sunt mai creativi, mai verbali (adică vorbesc foarte mult), mai interesați să descopere cum funcționează lucrurile, rezolvă cu plăcere puzzle-uri etc., au umor și pot fi fermecători. -Fețele prezintă un risc mai ridicat de a fi supuse unui diagnostic greșit, datorită faptului că în cazul lor ADHD se manifestă preponderant că inatentie. Visează cu ochiii deschiși, nu se pot concentra etc. Diagnosticare: De obicei părinții merg la medicul de familie când copilul ajunge la vârstă preșcolară sau școlară. Acesta, după ce analizează comportamentul copilului, va face o trimitere la  psihiatrul pediatru, sau la psiholog. Se folosesc țeste standardizate, iar condiția că ADHD să fie stabilit drept diagnostic este că micuțul să prezinte cel puțin șase simptome, pe o perioadă mai îndelungată de șase luni și să prezinte suspiciunea de Adhd înainte de vârstă de șapte ani. Apoi se recomanda: a.      terapia medicamentosa b.      terapia cognitivă (educațională) c.      ideal: terapia combinată (medicamente) plus metode specifice de învățare.