Totul despre starea de urgență de la un cercetător român cu studii în SUA: ”Există și riscul reducerii transparenței și responsabilizării actului de guvernare”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va decreta starea de urgență, ca răspuns la epidemia de coronavirus. Câteva explicații despre logica stării de urgență, cum arată prevederile din România comparate cu cele din alte țări și ce ar putea însemna toate astea.

Raluca Toma este cercetător în cadrul Median Research Centre, un think tank independent bazat în București. A studiat științe politice la Universitatea Central Europeană (Budapesta, Ungaria) și Kenyon College (Ohio, SUA). Raluca scrie în Libertatea analize și articole explicative în care elucidează fenomene sociale, clarifică statistici și încearcă să ofere o imagine informată asupra unor subiecte la zi. 

• În unele situații, starea de urgență poate fi văzută ca un mecanism necesar într-o democrație constituțională – dar trebuie să fie justificată, temporară și delimitată de niște reguli. 
• O consecință posibilă dar nu obligatorie a declanșării stării de urgență este restrângerea mai multor drepturi.
• Dacă unele drepturi vor fi restrânse (și care anume) va depinde în parte de conținutul decretului prezidențial, care va conține și alte detalii foarte importante.
• Printre riscurile stării de urgență: restrângerea excesivă a drepturilor, prelungirea și normalizarea a stării de urgență și reducerea eficienției executivului, din cauza lipsei de transparență și a responsabilizării actului de guvernare.

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Am consultat legislația din România și mai multe studii despre reglementarea stării de urgență pentru a afla cum se compară prevederile din România cu cele din alte state și ce ar putea însemna declanșarea stării de urgență pentru democrație și cetățenii țării noastre.

Care e rolul și logica stării de urgență

Atunci când se pune problema introducerii unor astfel de prevederi într-o constituție, mai mulți experți numesc două motive care pot justifica existența lor. 

Unul din argumente este faptul că pot apărea situații excepționale care reprezintă o amenințare extrem de gravă la viața membrilor comunității sau a sistemului politic. 

Este vorba de situații în care e nevoie ca deciziile să fie luate și aplicate rapid, astfel încât procedura obișnuită – spre exemplu parcursul normal al unei legi prin parlament – ar putea fi prea lentă. 

Argumentul al doilea este că e nevoie de niște reguli chiar și pentru situațiile extraordinare, și că e bine să existe o delimitare cât mai clară între ceea ce se întâmplă în starea normală și ce se întâmplă în starea de urgență. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

E important ca starea de urgență să fie temporară și guvernată de anumite reguli

Conform acestei logici, declararea stării de urgență e un mod de a proteja ordinea constituțională normală (și implicit drepturile și procedurile pe care Constituția le garantează). 

Astfel se poate „rezolva amenințarea față de sistem în așa fel încît sistemul legal/constituțional să poată fi readus la starea inițială” (în cuvintele folosite de doi academicieni). 

Declarațiile recente ale Avocatului Poporului pot fi înțelese din prisma aceleiași logici. Astfel, într-un scurt comunicat, instituția a scris că nu contestă măsurile luate până în prezent pentru combaterea Coronavirusului și necesitatea restrângerii unor drepturi, dar că „acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale”. 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

O proclamă președintele și o aprobă, în cel mult cinci zile, Parlamentul

Sunt mai multe tradiții și abordări legate de puterile acordate statului în situații de urgență. Mai jos mă concentrez pe doar câteva din aspectele considerate importante în analize comparative produse de diferiți autori pentru Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (IDEA), Comisia de la Veneția și Centrul din Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF).

Una din primele întrebări este cine decide intrarea în starea de urgență, iar aici România este un caz destul de tipic: președintele și Parlamentul.

Conform articolului 93 al Constituției noastre și Ordonanței de Urgență 1/1999, starea de urgență ori asediu este declarată de președinte prin decret, care trebuie contrasemnat de premier. Președintele trebuie să ceară încuviințarea Parlamentului în cel mult 5 zile, iar Parlamentul poate valida sau invalida decretul, dar între timp el produce efecte. 

Ce prevede legislația din România, comparată cu cea din alte state

Potrivit studiului IDEA și analizei Comisiei de la Veneția, și în alte țări, inițiativa declarării stării de urgență aparține de obicei executivului, urmând ca legislativul să aprobe. Multe constituții prevăd aprobarea post-factum a declarației stării de urgență de către parlament (deși în alte cazuri, mai ales America Latină, e nevoie ca parlamentul să își dea acordul înainte ca declarația să producă efecte). 

A doua chestiune este în ce condiții poate fi declanșată starea de urgență. Unele situații sunt menționate frecvent: războiul, dezastrele naturale ori o amenințare la independența sau funcționarea statului. 

Potrivit IDEA, o listă prea specifică și îngustă se poate dovedi problematică, dar acest lucru nu e un pericol în cazul României, unde OUG 1/1999 vorbește de starea de urgență în cazul unor „pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale” și „iminența producerii ori producerea unor calamități”. Urgența trebuie, însă, argumentată în textul decretului.

Ce drepturi nu pot fi încălcate nici în timpul stării de urgență

O întrebare foarte importantă este care drepturi pot fi restrânse și care nu. Potrivit IDEA, sunt drepturi care apar frecvent pe lista celor care pot fi restrânse în starea de urgență, cum ar fi libertatea de mișcare și de întrunire. 

Dar sunt fiind interzise în mod normal încălcarea dreptului la viață ori tortura, asta și datorită unor tratate internaționale care impun anumite limite în acest sens. 

Asemenea protecții se găsesc și la noi: nu pot fi limitate dreptul la viață (decât în actele legale de război) și sunt interzise tortura și tratamentele inumane, precum și condamnarea pentru lucruri care nu sunt infracțiuni ori restrângerea accesului la justiție (art. 3 din OUG 1/1999). 

Se pot rechiziționa proprietățile

Totuși, starea de urgență în România poate să însemne restrângerea severă a multor alte drepturi (art. 20). Printre altele, autoritățile pot rechiziționa proprietatea cetățenilor, pot evacua oameni forțat, pot interzice adunările ori limita libertatea de mișcare și pot ordona închiderea mai multor tipuri de locații (de la restaurante la sediile asociațiilor). 

Poate fi afectată și presa, iar Parlamentul validează orice drepturi restrânse

Autoritățile pot inclusiv „să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune”. 

Decretul prezidențial prin care se declară starea de urgență trebuie să conțină și lista drepturilor care se vor restrânge (art. 14) – dar asta nu exclude posibilitatea unor modificări, care trebuie și ele validate de parlament, ca și decretul inițial. 

Conform analizelor consultate, sunt și alte state unde reglementarea stării de urgență lasă loc pentru restrângerea temporară a dreptului la libera exprimare ori la proprietate. 

Starea de urgență înseamnă de obicei și concentrarea puterii în mâinile executivului de la nivelul central. În România, cine anume coordonează răspunsul la criză depinde de motivul stării de urgență. 

Dacă suntem în scenariul „calamitate” (ceea ce pare probabil în cazul de acum), atunci coordonarea revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, la rândul său condus de ministrul internelor și „în coordonarea primului-ministru” (art. 19 al OUG 1/1999). În funcție de ce apare în decret, unele atribuții ale autorităților locale pot fi pasate la alte autorități (art. 7). 

Riscuri ale instituirii stării de urgență

Starea de urgență implică și anumite riscuri pentru cetățeni și pentru democrația constituțională.

În primul rând, există riscul de prelungire a stării de urgență dincolo de ceea ce e strict necesar. Cum explicam mai sus, prelungirea excesivă sau permanentizarea stării excepționale este fix scenariul pe care cei care introduc în constituție starea de urgență doresc să-l evite. 

De aceea, majoritatea statelor care au prevederi privind starea de urgență specifică în lege că aceasta se încheie automat la un anumit termen, dacă nu este prelungită. 

Starea de urgență expiră automat după 30 de zile. Desigur, decretul poate prevedea din start un termen mai scurt, iar președintele poate și să oprească starea de urgență mai devreme decât planificase – cu acordul Parlamentului. Ca și în alte cazuri, în România starea de urgență poate fi prelungită de președinte, dar acesta trebuie validat de Parlament. Ordonanța nu interzice prelungirea repetată a stării de urgență.

Situații în care starea de urgență a fost, de fapt, o stare de oprimare

Starea de urgență poate implica excese în restrângerea drepturilor sau chiar fi folosită intenționat în scop represiv (în cazul dictaturilor), iar istoria secolului XX oferă multe exemple în acest sens (India, Egipt și altele). 

Mai departe, însă, nu sunt alte detalii despre rolul sistemului de justiție (și dacă măsurile luate de autorități pot fi contestate). 

Conform analizei DCAF, din mai multe constituții europene lipsesc detaliile despre rolul justiției în starea de urgență.

Ordonanța prevede doar că cercetarea infracțiunilor infăptuite pe perioada stării de urgență va reveni ori parchetelor civile ori celor militare, conform codului de procedură penală, și atât. 

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro