Sursele contactate de Meduza, publicație declarată „indezirabilă” în Rusia, sunt de acord că liderul de la Kremlin își va înteți represiunile politice și va continua războiul la scară largă împotriva Ucrainei, care reprezintă principalul său interes. „Nu va fi ceva nou, ci o aprofundare a ceea ce este deja. Noul mandat al lui Putin (…) nu începe în acest an. A început în februarie 2022”, spune una dintre sursele apropiate Administrației Prezidențiale a Federației Ruse.

Potrivit acestei surse, „scenariile pentru strângerea șurubului (în Rusia, n.r.) și escaladarea (tensiunilor cu Occidentul, n.r.) erau programate încă de la începutul războiului”, lansat de Vladimir Putin la 24 februarie 2022. Rusia „este un stat în stare de război care trăiește sub sloganul «Totul pentru victorie». Sau, mai degrabă, președintele își dorește să trăiască așa. Nu există loc pentru disidenți, persoane gay și așa mai departe. Totul este supus războiului”, explică ea.

În această ordine de idei, alte surse susțin că atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall, la periferia Moscovei, nu ar trebui să influențeze comportamentul Kremlinului. „Inițial am fost șocat de acest atac terorist, apoi de posibile consecințe – de exemplu, o escaladare gravă până la utilizarea unor arme nucleare tactice pe frontul ucrainean. În aceste zile, cei aflați la vârful conducerii nu exprimă decizii clare, ci caută să-i liniștească (pe cetățeni, n.r.). Formula a fost pusă la punct deja: dacă nu trebuie să faci mișcări bruște, nu faci”, este de părere o altă sursă apropiată Kremlinului.

„Câteva contururi noi” în sistemul politic din Rusia ar putea apărea abia după încheierea invaziei din Ucraina sau după încheierea „cel puțin a unui armistițiu”, se declară convins un alt interlocutor din anturajul Kremlinului. „Atât timp cât va fi război, nu are rost să ne așteptăm la vreo schimbare”, subliniază el.

Ofensiva asupra Harkovului, un scenariu destul de probabil

Toate sursele citate de Meduza converg asupra opiniei că Putin își va continua vărsarea de sânge din Ucraina. Totuși, aceste surse au păreri diferite asupra obiectivelor stabilite de Putin în privința Ucrainei pentru începutul noului său mandat la Kremlin.

De exemplu, una dintre surse crede că, după contraofensiva ucraineană de anul trecut, catalogată de unii drept un eșec, Putin „simte o slăbiciune” în rândul taberei inamice și „este gata să meargă până la victorie, chiar și la Kiev, cu orice preț”. „Dacă este necesară mobilizarea, o va anunța. Dacă este necesară o schimbare în economie, pentru a fi și mai mult pe picior de război, va fi”, crede sursa citată.

În schimb, un alt interlocutor din anturajul Kremlinului este de părere că Putin și-a fixat „obiective mai realiste”, precum capturarea Harkovului și încetarea treptată a așa-numitei „operațiuni militare speciale”. Putin a recunoscut deja că vrea o „zonă sanitară” pentru a opri bombardamentele asupra regiunii Belgorod, afirmă interlocutorul citat.

Potrivit surselor Meduza, oficialii de rang înalt din structurile de securitate ale Rusiei sunt convinși că armata lor este capabilă să cucerească regiunea ucraineană Harkov, vecină cu regiunea Belgorod, în timp ce o avansare mai adâncă în Ucraina rămâne „dificilă”.

În același timp, toate sursele precizează că nu dețin de informații concrete precum că s-a luat deja o decizie pentru pornirea unei ofensive asupra Harkovului. Totuși, Meduza atrage atenția că sursele sale sunt de acord că acest scenariu este „destul de probabil”, dar necesită un nou val de mobilizare. Meduza aduce aminte că o altă publicație rusească, Verstka, a scris deja că Putin pregătește un nou val de mobilizare probabil pentru lansarea unei ofensive asupra Harkovului.

Sursele contactate de Meduza mai spun că atacul terorist de vinerea trecută, soldat cu 139 de morți conform ultimului bilanț cunoscut public, nu va influența în niciun fel decizia de mobilizare. „Aproape totul este pregătit de mult timp, este doar o chestiune privind evoluția situației de pe front”, estimează una dintre surse.

Regiunea Harkov a fost parțial ocupată de trupele ruse încă din primele zile ale invaziei pe scară largă. În toamna anului 2022, Ucraina a lansat o contraofensivă și a eliberat majoritatea orașelor și satelor din regiune. Armata rusă nu a reușit să captureze orașul Harkov, dar îl bombardează în mod constant.

Rusia, spre un sistem monopartid

Sursele Meduza sunt convinse că, în contextul actual, va exista o „reducere completă a concurenței politice” în Rusia, inclusiv la nivel regional. În ceea ce privește „alegerile” federale, previziunile sunt și mai pesimiste. Potrivit unuia dintre interlocutorii din anturajul Kremlinului, Rusia Unită va face în așa fel pentru a-și crește bazinul electoral, chiar și „până la 80% din voturi”. „Restul va fi împărțit aproximativ în mod egal: de Partidul Comunist al Federației Ruse, Partidul Liberal Democrat al Rusiei și (formațiunea politică, n.r.) «Oameni Noi»”, sugerează el.

O altă sursă, mai exact un consultant politic care lucrează atât cu Kremlinul, cât și cu administrațiile regionale, afirmă că Rusia se îndreaptă deja spre „un sistem monopartid”. „Diferențele dintre agendele partidelor nu sunt atât de mari și, cel mai important, toate sunt pentru președinte”, explică consultantul politic citat de Meduza.

„Vor rămâne în formatul lor oficial, cu posibila excepție a Rusiei Juste, dar vor funcționa ca departamente ale Guvernului sau ale Administrației. Partidul Comunist al Federației Ruse va fi responsabil pentru pensionari, „Oamenii Noi” va fi responsabil pentru întreprinderile mici și mijlocii și așa mai departe”, adaugă el.

Potrivit acestuia, procentajul de 87,28% atribuit lui Putin în „alegerile prezidențiale” a fost obținut prin mobilizarea angajaților din sectorul public și a angajaților marilor companii apropiate statului, votul pe mai multe zile și electronic, precum şi falsificarea directă.

„De-acum dispun de un set de instrumente care le permite să facă totul. Este clar deja că (oficialilor și membrilor Rusiei Unite, n.r.) nu le pasă nimic – doar să-i facă pe plac șefului. Acest lucru afectează sentimentul propriei demnități și generează supunere. Dar înseamnă și altceva: orice fel de protest în cadrul sistemului este imposibil. Astfel de povești se termină uneori prost, alteori nu. Dar nimeni nu se gândește acum la riscuri: se bucură de victorie”, conchide consultantul politic intervievat de Meduza.

Urmărește-ne pe Google News