Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a anunţat, vineri seară, anularea celebrului maraton găzduit anual de metropola americană. Pe marginea desfăşurării maratonului s-au purtat îndelungi polemici, organizarea maratonului a fost fiind considerată de unii drept un afront faţă de victimele uraganului Sandy.
Circa 47.000 de sportivi s-au antrenat intens în ultimele luni şi ar fi trebuit să ia startul duminică în maratonul de la New York. Maratonul aduce anual circa 340 de milioane de dolari oraşului New York.
Uraganul Sandy, care a lovit coasta de nord-est a SUA şi Canadei la începutul acestei săptămâni, a făcut cel puţin 102 morţi, potrivit unui nou bilanţ, care ar putea încă să crească.
În oraşul New York, 40 de oameni au murit din cauza uraganului, iar în New Jersey – 13. În Maryland şi Pennsylvania, alte două state printre cele mai afectate de uragan, au murit 11 şi, respectiv, 14 oameni. O persoană a murit în Canada, la Toronto, informează Reuters.
Potrivit companiei americane Eqecat, specializată în evaluarea catastrofelor, pagubele asigurate provocate de Sandy ar putea să se ridice la 20 de miliarde de dolari, iar cele economice la 50 miliarde de dolari.

 
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News