ComenteazăÎn duminica Floriilor se sfinţesc la Biserică ramurile de sălcii, „mâţâşorii”, care încep a înmuguri. Această ramură este dusă acasă şi aşezată la icoane pentru spor în gospodărie, dar şi pentru fete pentru spor în dragoste. De asemenea ele se folosesc şi în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătăţirea vederii.
În săptămâna mare, cerul este închis
Urmează Săptămîna Mare, a Patimilor, în care se crede că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în Iad, căci Raiul este închis. Această săptămână este ţinută prin post strict. Marţea din se numea şi Marţea Sacă, ţinându-se pentru dureri de cap şi pentru ca să nu sece laptele la vaci.
Cenuşa cu care se face focul în miercurea Paştilor, ca de fapt din toată această săptămână,era bună pentru straturi. În Joia Mare, a Patimilor sau Joia Neagră se credea că morţii veneau pe la vechile lor locuinţe şi ar rămâne până la Duminica Mare. Nu se spală rufe, ţinându-se ca o sărbătoare, iar dacă se pune cloşca pe ouă ea va scoate numai cocoşi. Se dă de pomană uliului, pentru a nu mânca puii vara. Se crede, că cine doarme în această zi va fi puturos tot anul.
Din Joia Mare nu se toarce până la Ispas (la Înălţare). În această zi se cere ca toţi din casă să planteze un pom, crezând că se prind mai bine. Nu lipseşte nimeni seara de la Denia cea Mare, când femeile tămâiază la cimitir pe cei morţi. Cine posteşte din Joia Mare până la Paşte, se crede că va şti cu trei zile înainte când va muri.
Se colorează, se vopsesc cu culoarea roşie ouăle. Se crede că dacă moare cineva în sat în această zi ouăle nu ies frumoase şi colorate bine. Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă este ţinută cu stricteţe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se coace şi nu se seamănă nimic. Dacă plouă în această zi, anul o să fie bogat, dar zilele dintre Paşte şi Rusalii vor fi ploioase. Sâmbăta, dar şi Joia se face pasca, care are formă rotundă, asemănătoare cu scutecele lui Iisus.
Cojile de ouă din care s-a făcut pasca se aruncă pe apă, pentru a vesti mai la vale, în josul rîului venirea Paştilor. În această zi, unica din an, femeile ar avea voie să-şi bată bărbatul. Cine moare în Sâmbăta Mare, nu este nici cu morţii nici cu vii.
Cine cade pe drumul spre Biserică, la Înviere, va avea mari probleme în acel an. În noaptea de Paşti se deschid porţile Cerului, iar ceea ce ceri, Dumnezeu îţi va da. În ziua de Paşte, toţi membrii familiei, veniţi de la Înviere, se spală întru-n vas cu apă neîncepută în care se află un ou roşu şi un bănuţ de argint. Oul se pune pentru ca să fie toţi roşii şi sănătoşi ca oul, iar banul, ca să fie bogaţi şi curaţi ca argintul.
Se gustă apoi, neapărat, prima dată din anafora de Paşte care a fost adusă în coşarcă unde s-au sfinţit de preot bucăţi mai mici din cât mai multe feluri de mâncare, de la usturoi de leac până la bucăţi de carne şi ouă încondeiate.
În vechime cu precădere, dar şi azi, unii gospodari, vin de la Înviere cu lumânarea nestinsă şi ocolesc casa, pentru izgonirea celui rău. Nu este bine să se cearnă făină sau să se bage mâna în solniţa cu sare, căci îţi va transpira mâinile. Ciocnind ouăle, bărbatul cu femeia, a cui nu se va strica, acela va trăi mai mult. Vânătorii puneau în puşcă anaforă pentru a atrage de ea mai mult vânat. Dacă oul vopsit roşu, sfinţit de la Paşti, îl păstrezi patruzeci de zile fără să se strice este semn sigur că eşti un om norocos.
Toată lumea în ziua de Paşte trebuie să tragă clopotele şi să bată personal toaca, semn al apostolatului şi al răspândiri prin el a vestei Învierii. Umblatul copiilor după ouă roşii este o continuare şi o transformare a vechi tradiţii când fiii se duceau la părinţi, nepoţii la moşi şi finii la naşi cu pască şi cu ouă, ciocnind şi stând la masă cu ei, mai ales în a doua şi a treia zi de Paşti.
Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungeşte în toată Săptămîna Luminată cu reflexie până la Ispas şi Rusalii. În Săptămîna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiţie, până la Ispas, iar cine moare e fericit căci ar merge fără judecată direct în Rai, la Dumnezeu.
Toate aceste credinţe, tradiţii şi obiceiuri care se mai păstrează în mare parte şi azi am socotit să le menţionez deoarece definesc sufletul bucovineanului. Ele în cea mai mare parte nu contravin învăţăturii noastre creştine, ci dimpotrivă o întregesc şi o fac accesibilă, în înţelesul ei, creştinului de rând.