”Vânătoarea de la Balc nu va mai avea loc anul acesta,
deoarece zona este afectată de pesta porcină africană.
Fondul de vânătoare de acolo este între cele 10 focare la mistreţi din judeţul Bihor. De altfel, reprezentanţii asociaţiei de vânătoare (n.r. – a lui Ţiriac) nici nu au mai programat nicio acţiune anul acesta”, a declarat dr. Remus Moţoc, şeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, pentru sursa citată.
Țiriac se aștepta încă de la finalul ediției din 2019
ca vânătoarea sa pentru VIP-uri să nu mai aibă loc și anul acesta.
„A fost una dintre cele mai bune recolte, cel mai bun an, să sperăm că şi anul viitor va exista, depinde cu ciuma asta…”, spunea atunci fostul tenismen român.
Pe de altă parte, Ion Ţiriac şi-a mai asigurat şi un
alt fond de vânătoare, în Ersig, judeţul Caraş Severin, întins pe 700 hectare.
Ce invitați avea Țiriac la Balc
La Balc, Ţiriac a organizat încă din 2005 partide de vânătoare pentru parteneri de afaceri şi prieteni influenţi din România şi din vestul Europei, precum Adrian Năstase (fost premier), Elan Schwarzenberg (fost proprietar Realitatea TV), prinţul Dimitrie Sturdza, Klaus Mangold (fost director al grupului Daimler, producător Mercedes, preşedinte al Consiliului Consultativ al grupului de consultanţă financiară Rothschild), Wolfgang Porsche (din familia proprietarilor producătorului auto german Porsche), Robert Peugeot (acţionar majoritar al concernului Peugeot), Sandor Csanyi (om de afaceri din Ungaria, preşedintele OTP Bank), Stefano Ricci (creator de modă), José Merino Jiménez (bancher spaniol), Alfred Baumhauer (fabricant al produselor de lux Cartier) etc.