”S-a stins, cu discreția cu care a trăit, una dintre marile traducătoare ale noastre: profesoara Janina Ianoşi. Doctor în filosofie (în 1972, cu teza „Optimism şi pesimism istoric”, publicată în acelaşi an), profesoară universitară şi traducătoare, Janina Ianoşi a semnat peste patruzeci de volume de traduceri, din limbile rusă, franceză şi germană, cele mai multe dintre ele titluri fundamentale: Lev Tolstoi („Jurnal”), Konstantin Paustovski („Trandafirul de aur”), Marina Țvetaieva („Proză”), Vasili Grossman („Panta Rhei”), Andrei Platonov („Cevengur”), Friedrich Nietzsche („Despre genealogia moralei”, în colaborare cu Horia Stanca), Lev Şestov („Apoteoza lipsei de temeiuri”), Heinrich Heine („Contribuții la istoria religiei şi filosofiei în Germania”), ş.a.

A fost, timp de 65 de ani, soția marelui gânditor Ion Ianoşi, împreună alcătuind o pereche intelectuală redutabilă şi o familie exemplară. A plecat dintre noi la numai şase luni după Ion Ianoşi, lăsând în urmă o operă de excepție şi amintirea unei ființe de o bunătate intelectuală şi umană cu totul rară în cultura română.

Încă o absență care nu poate fi suplinită, încă un model moral şi cărturăresc discret, de care aveam atâta nevoie…”, a scris Ionuț Vulpescu, pe o rețea de socializare.

Traducătoarea Janina Ianoşi a murit la 6 luni după soțul ei

Academicianul Ion Ianoși a murit, în iulie 2016, la vârsta de 88 ani. Academicianul Ion Ianoşi s-a născut la 1 mai 1928, în Braşov. A început Facultatea de Filosofie şi Litere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, iar în anul al doilea de facultate a plecat la studii în URSS, la Leningrad. Acolo a urmat Facultatea de Filosofie şi a obţinut licenţa în filosofie, fiind declarat şef de promoţie pe întreaga universitate. Datorită acestui fapt a primit acceptul de a se înscrie la doctorat, specialitatea estetică.

La studii a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Janina Caffe-Theodorescu (n.r.-Janina Ianoși), care i-a fost alături timp de 66 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News