UPDATE ora 12.13. Furtuna de noaptea trecută a făcut ravagii în Sinaia.Mai multe case sunt ameninţate de alunecări de teren, iar o maşină a fost luată de ape.

De asemenea, nivelul apei din pârâul Izvorul Dorului a crescut foarte mult, iar pompierii au avut zeci de intervenții.

„Cu toate că în oraș nu a plouat foarte mult, a plouat extrem de mult pe munte, iar în toate pârâurile care coboară din munte nivelul apei a crescut foarte mult. A pus în pericol zona respectivă din valea Izvorul Dorului, unde a fost luată o mașină, apa a luat din curțile oamenilor, și a rupt chiar o bucată din drum, din strada Izvorul Dorului”, a declarat, marți, Vlad Oprea, primarul din Sinaia, într-o intervenție la Antena3.

foto: Primăria Sinaia

UPDATE ora 09:00. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, după curățarea părții carosabile de aluviuni, traficul a fost reluat în condiții normale pe DN 1 Ploiești – Brașov, pe raza stațiunii Bușteni, județul Prahova.

UPDATE ora 7.40. Reprezentanţii Jandarmeriei anunţă că DN1 este încă blocat. „Alături de pompieri acordăm sprijin în Bușteni. Jandarmii au fost mobilizați încă de azi noapte, de la ora 4.00. Rămânem în continuare alături de oameni până vom reuși să degajăm drumurile”, a transmis Jandarmeria.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova precizează că circulaţia rutieră este blocată pe DN 1 la km 130, Buşteni, ca urmare a scurgerilor de apă şi a aluviunilor care au ajuns pe carosabil. Traficul este deviat prin zona Zamora.

De asemenea, reprezentanţii Salvamont Buşteni anunţă că un supermarket şi mai multe case au fost inundate în urma ploilor, potrivit Agerpres.

Într-o intervenţie la Digi 24, primarul Buşteniului, Laurenţiu Corbu, a declarat că patru familii au fost evacuate în urma viiturii, iar peste 100 de case au fost inundate.

Pentru înlăturarea efectelor vremii intervin echipe de la Salvamont Buşteni, Salvamont Prahova, pompierii din Buşteni şi serviciul specializat al primăriei.

Anterior, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova informa că, în urma unei ruperi de nori, 30 de locuinţe au fost inundate în această staţiune, la faţa locului fiind mobilizate două autospeciale de stingere, două motopompe şi un echipaj de prim ajutor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Sursă Foto: Jandarmeria Română

 
 

Urmărește-ne pe Google News