Potrivit anchetatorilor, marți seara, tânărul ar fi vândut în jur de 1,4 kilograme de substanță psihoactivă 2MMC. În plus, asupra lui au mai fost descoperite și ridicate alte 40 de grame din același drog.

Inclusiv această cantitate era destinată comercializării. Pe 2 octombrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au hotărât reținerea tânărului pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat magistraților din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cadrul acțiunii, suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT. Inclusiv jandarmii din cadrul Grupării Mobile din Cluj-Napoca au luat parte la flagrant.

Urmărește-ne pe Google News