Bărbatul a fost arestat preventiv pentru o lună, după ce a fost prins miercuri, când își ridica pachetul de la o firmă de coletărie.

În pachet, printre produse alimentare, era ascunsă cantitatea de aproximativ 500 de grame de cocaină, un drog de mare risc, destinată comercializării, a informat, joi, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT).

Bărbatul este cercetat acum pentru participaţie improprie la introducerea în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc, fiind iniţial reţinut, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de Tribunalul Braşov.

„În urma percheziţiilor efectuate în municipiul Braşov la locuinţele inculpatului au fost identificate şi ridicate cantitatea de aproximativ 150 de grame canabis, mai multe pungi autosigilate, un aparat pentru vidat, un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanţă, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă”, a mai precizat DIICOT în comunicatul de presă.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, iar la acţiune au participat și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
FANATIK.RO

Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro

Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO

Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Observatornews.ro
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI