Serviciul de Informații al Poliției Antinarcotice a explicat că „tranzacția de droguri pentru arme a fost efectuată de organizații din Costa Rica cu un grup organizat de criminali care își desfășoară activitatea în diferite localități din Alta Guajira”.

Potrivit raportului oferit presei, armamentul de război constă din pistoale automate de asalt, încărcătoare și muniție. Transportul a fost confiscat de Poliția Națională Colombiană cu sprijinul Forțelor Aeriene și al Administrației pentru Controlul Drogurilor (DEA).

Armele au fost transportate într-o barcă, iar ofițerii au forțat echipajul să se oprească pe plaja din Puerto Cañón, în Alta Guajira. Cei din barcă au fugit și au abandonat totul pe plajă.

Poliția națională a adăugat că atunci când rapoartele au fost transmise personalului terestru și maritim pentru a se deplasa la fața locului și a intercepta nava, era foarte sigur că cei implicați „făcuseră un schimb de droguri contra armelor”.

Direcția Națională a Poliției a raportat că în barca confiscată au fost găsite opt pistoale automatei Mini Draco de calibru 7,62 mm de fabricație românească, 16 încărcătoare de plastic marca Moe și 475 cartușe de calibru 7,62 pentru puștile care sunt utilizate de obicei de grupurile armate de traficanți care acționează în Peninsula columbiană Guajira.

E al doilea transport confiscat în ultimele 5 luni de poliția columbiană, în septembrie 2020 fiind găsite nouă pistoale mitralieră de asalt, o mitralieră, toate moderne și fabricate în Europa, precum și 1.000 de cartușe pentru pistoale.

Minora Araya, criminolog și expert în securitate din Costa Raica, a explicat pentru sursa citată că e vorba despre „arme românești de asalt”.

Mini Draco e un model de AK 47 semiautomat cu țeavă scurtă, care se fabrică la Cugir. De asemenea, există o variantă identică fabricată sub licență românească în Statele Unite.

Urmărește-ne pe Google News