Pentru trenurile de călători care ar fi trebuit să tranziteze zona afectată, s-a luat măsura transbordării pasagerilor cu ajutorul unor mijloace auto.

Potrivit CFR, incidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orei 19,00, când unul din cele 38 de vagoane ale trenului marfar a deraiat la ieşire din staţia Dealul Ştefăniţei.

„Trenul care aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă avea în compunere 38 de vagoane încărcate cu cherestea. La faţa locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA, CFR Marfă şi AFER, precum şi echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Cluj pentru repunerea pe şină a vagonului”, se arată în comunicat.

Traficul feroviar a fost blocat între Vişeul de Jos (Maramureş) şi Salva (Bistriţa-Năsăud), pasagerii trenurilor rămase în linie fiind transbordaţi cu autobuzele.

Potrivit CFR, pentru călătorii din trenul R 4136, care circula pe relaţia Sighetu Marmaţiei – Cluj Napoca, s-a asigurat transbordare cu mijloace auto între staţiile Dealul Ştefăniţei şi Beclean pe Someş.

Aceeaşi măsură s-a menţinut, vineri dimineaţa, pentru trenurile R 4110 şi R 4133, care circulă pe relaţia Sighetu Marmaţiei – Cluj Napoca, informează Agerpres.

În comunicatul CFR nu se precizează când se estimează că va fi repusă în funcţiune linia de cale ferată afectată în urma deraierii trenului încărcat cu cherestea.

La începutul lunii februarie, un tren de marfă încărcat cu motorină a deraiat în județul Mehedinți.



CITEȘTE ȘI… VIDEO EXCLUSIV/Raluca Arvat e fascinată de profesia …de mamă. ”Știrea e că mai vreau un copil!”



 

 
 

Urmărește-ne pe Google News