Este vorba despre lucrări de legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni).

„Metrorex anunţă restricţii de trafic rutier, programate să intre în vigoare la data de 6.07.2024 până la 7.09.2024. Măsura restricţionării traficului este impusă de planul de lucrări pentru viitoarea staţie de metrou Piaţa Montreal de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secţiunea Sud. Orice modificare eventuală care ar putea interveni pe parcurs va fi anunţată printr-o informare actualizată”, a transmis, vineri, Metrorex. 

Restricţia de circulaţie se va institui în zona Piaţa Montreal – Piaţa Presei Libere şi constă în ocuparea celor trei benzi de circulaţie existente pe Bd. Mărăşti, pe relaţia Piaţa Montreal – Piaţa Presei Libere.

Legătură directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni

Devierea traficului pe zona lucrărilor va fi semnalizată prin instalarea de panouri informative cu privire la restricţie, în intersecţiile: Bd. Ion Mihalache – str. Aviator Popişteanu, str. Aviator Popişteanu – Bd. Expoziţiei, str. Parcului – Bd. Expoziţiei – str. Aviator Traian Vasile, Bd. Mărăşti – str. Alexandru Constantinescu şi Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Alexandru Averescu.

Pentru pietoni, traversarea se va asigura pe la trecerile existente în capetele tronsonului de drum restricţionat.

Operaţiunile pregătitoare devierii de trafic se vor executa cu suportul şi sub supravegherea Brigăzii Rutiere.

Potrivit Metrorex, Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni, fără transbordare la staţia 1 Mai. 

Aceasta va avea un traseu de 14,2 kilometri şi va cuprinde 12 staţii de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes naţional, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea reţelei de transport trans european (TEN-T), finanţat din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News