În aceste zone, poliţiştii rutieri deviază traficul rutier pe rute ocolitoare. De asemenea, în localitatea Brezoi pot intra doar cei care locuiesc în zonă, lucru dovedit cu cartea de identitate. Măsurile sunt luate pentru a nu bloca traficul şi pentru siguranţa circulaţiei, până la deblocarea Drumului Naţional 1, unde au căzut bucăţi mari de stâncă între Călimăneşti şi Brezoi.
Alpinistii încearcă să cureţe versantul de stâncile care au fost dislocate de alunecarea de teren pentru a nu mai cădea pe carosabil. În continuare un sens de mers este blocat de stâncile care au căzut ieri şi care, din cauza dimensiunilor mari, nu pot fi ridicate deocamdată. Este nevoie de spargerea lor. Decizia de a închide Valea Oltului a fost luata după ce, peste noapte, au mai căzut pietre de pe munte, acestea punând viața soferilor în pericol. Poliţistii îi sfătuiesc pe şoferi să evite Valea Oltului și să folosească rute ocolitoare.
Ieri, La ieşirea din Călimăneşti s-a produs o alunecare de teren care a rupt plasa de protecţie de pe versant. Pe carosabil au ajuns aproximativ 3000 de mc de pietre. Un autoturism care circula pe ruta Sibiu -Rm. Vâlcea a fost suprins de căderile de stânci și doar o minune a făcut să nu fie îngropat sau, mai grav, împins în Olt. „Şoferul şi pasagerul din dreapta, o tânăra, nu au fost răniţi, doar s-au speriat. Maşina însă a fost avariată”, a declarat Cătălin Oprescu de la Poliţia Rutieră Vâlcea. Imediat, la faţa locului au ajuns utilajele Companiei Naţionale de Drumuri însă unele dintre au venit fără motorină în rezervoare şi s-a pierdut timp până când s-a făcut rost de combustibil. Nervoşi, soferii s-au luat la ceartă cu drumarii. „ Au venit cu un buldozer fără motorină, a ajuns aici, a lăsat lama jos şi s-a oprit. Dacă era o maşină prinsă sub grămada de pietre crăpa şoferul până îl scoteau ei”, a declarat Cosmin Pancu, un șofer blocat în trafic. Pe Valea Oltului traficul a fost blocat total mai bine de cinci ore, coloanele de maşini formate întinzându-se pe zeci de km. Spre seara s-a reuşit deblocarea unui fir de mers. „Sunt stânci mari care nu s-au putut înlătura cu utilajele pe care le avem în dotare. Se încearcă spargerea bolovanilor”, a declarat Lăcrămioara State, Şefa Drumurilor Naţionale-Vâlcea.
- FOTO: Ovidiu Costea
- Text: Nicoleta Ene