La iniţiativa Asociaţiei Club Sportiv “Fii independent” din Braşov, mai mulţi tineri cu dizabilităţi locomotorii iau lecţii de tenis de câmp în această săptămână pe terenurile de lângă Sala Sporturilor.
Chiar dacă şi antrenorul, şi elevii săi sunt imobilizaţi în scaune cu rotile, tinerii speră să se perfecţioneze şi să poată participa la competiţii naţionale şi internaţionale destinate persoanelor cu handicap.
“Practic tenisul de 8 ani, iar aceasta este a treia săptămână în care mă aflu alături de băieţi, după antrenamente la Piatra Neamţ şi Bucureşti. Aşteptam de mult timp oportunitatea de a dărui tot ce ştiu. Am terminat şcoala de antrenori în urmă cu doi ani. Băieţii sunt dornici, energici şi sper ca de la anul să putem participa în competiţii”, ne-a declarat Ciprian Anton, singurul antrenor de tenis din ţară aflat el însuşi în scaun cu rotile.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Observatornews.ro
Profit uriaş pentru șoferii de Uber sau Bolt de Revelion. Tarifele se triplează după 3 noaptea
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice