„Pot confirma că am găsit o scrisoare la domiciliul din Hostoun în care făptuitorul a scris că a comis un atac mortal în pădurea Klánovice”, a declarat Jan Daněk, purtător de cuvânt al poliției pragheze.
„Conținutul documentului nu poate fi făcut public acum, din cauza revizuirii în curs a întregului eveniment”, a adăugat oficialul.
Victimele împușcăturilor de la Klánovice sunt un bărbat de 32 de ani și fiica lui de 2 luni. Părintele își plimba bebelușul pe o potecă din pădure.
În urmă cu câteva zile, anchetatorii au anunțat că examinarea balistică a unei arme de foc găsite în casa studentului a confirmat suspiciunea că el ar fi putut fi și el responsabil pentru duba crimă care șocase deja Cehia.
Înainte de atacul său de la universitate, tânărul de 24 de ani și-a ucis tatăl în casa pe care o împărțeau în Hostoun, la vest de Praga.
Atacul armat de săptămâna trecută a fost cel mai tragic astfel de caz din istoria Republicii Cehe. Pe lângă cele 14 victime, alte 25 de persoane au fost rănite, unele foarte grav.
David K. s-a sinucis după masacru. Faptul că trăgătorul a putut să cumpere legal un întreg arsenal de arme fără ca autoritățile să devină suspicioase a provocat indignare.
Zhv123 • 30.12.2023, 19:06
O tânpenie 🤯🧠 să chemi un Om în instanță că sa plimbat într-un parc național este de necontestat nebunia și prostia! Asta-i lumea.
.ZORRO. • 29.12.2023, 21:00
... astfel de atacuri sunt si vor fi din ce in ce mai dese in Europa...