Astfel, dacă ideea senatorilor şi deputaţilor va deveni lege, nici o angajată din siste-mul bugetar, adică în şcoli, Parlament sau Guvern, nu va mai avea voie să vină la serviciu îmbrăcată cu fuste prea scurte, haine mulate sau cu bluze transparente. Mai mult, femeile sau bărbaţii care au tatuaje la vedere vor fi obligaţi să le ascundă. “Este inadmisibil să vii la locul de muncă îmbrăcată ca pe bulevard sau ca la plajă, cu haine prin care se vede totul. Cred că e lipsă de respect faţă de instituţia în care lucrezi, dar şi faţă de cei cu care îţi desfăşori activitatea. Mai mult, văd că ţinutele sumare se poartă şi pe la alte instituţii ale statului, chiar şi unele doamne sau domnişoare
În Rusia, profesoarele nu poartă rochii scurte şi decolteuri adânci
O lege asemănătoare a fost adoptată în Rusia. Din cauza efectelor nocive asupra elevilor, cadrelor didactice li s-a impus să renunţe la fustele scurte şi la decolteuri generoase la şcoală. Totodată, profesoarele nu mai au voie să se machieze strident când sunt în preajma elevilor.
fotografii: Alex Dobre
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!