Absolvent de ASE, după ce absolvit liceul cu medie mare, Alexandru Mihai Iancu avea un viitor frumos înainte. Lucra deja și era pasionat muzica rock. Era chitarist într-o trupă și era nelipsit de la concertele prietenilor lui de la ”Goodbye to Gravity”. Pe o pagină de socializare, Alex a publicat de-a lungul timplui mai multe fotografii cu solistul Andrei Găluț, singurul supraviețuitor ai trupei ”Goodbye to Gravity”, cu Alex Pascu și Vlad Țelea, doi dintre cei patru membri ai trupei, care și-au pierdut viața în urma incendiului din Colectiv.
Dovadă că era nelipsit de la concertele băieților stă și o postare din 29 octombrie, în care tânărul postase coperta de album a trupei, cu mențiunea „Mâine. Goodbye to Gravity. Colectiv. Album nou. Hai!”. Cel poreclit de prieteni ”Johnny Depp” nu avea de unde să știe că era ultimul concert din viața sa.
După ce s-au rugat pentru ca el să trăiască, prietenii lui Alex și-au luat astăzi adio de la el, publicând mesaje emoționante pe Facebook: ”Odihnească-se în pace! Am sperat şi m-am rugat până în ultima clipă, dar nenorocirea s-a întamplat! Suntem alaturi de familie! R.I.P.”, ”Te-ai dus printre stele, Johnny Depp al nostru. Mă bucur că te-am cunoscut, om minunat. Condoleanțe familiei”, ”Ai plecat prea devreme de lângă noi. Odihnește-te în pace. Condoleanțe familiei”, sunt doar câteva dintre mesaje.
Alex a fost internat timp de trei săptămâni la Spitalul „Sfântul Ioan”, în stare critică. Avea arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corpului, dar și arsuri la nivelul căilor respiratorii. În ultimele zile făcuse complicații renale și digestive, iar medicii nu au mai putut să-l salveze.
Sâmbătă dimineață, în spitalele din București mai sunt internați 43 de răniţi, dintre care 10 în stare critică şi gravă. 22 sunt internaţi la unități medicale din străinătate.
O altă pacientă rănită în incendiul din Colectiv, Andreea Ştefan, a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată, în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Tragedia din COLECTIV. Andreea Ștefan a trecut prin CLIPE DE GROAZĂ înainte să moară
Cel mai dramatic caz din ultimii ani din România
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seara, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitala. Bilanțul provizoriu este unul terifiant: 59 persoane decedate și alte peste 140 au suferit arsuri grave. Ranitii au fost transportați la mai multe spitale din Capitala. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.
UPDATE | INCENDIUL DIN COLECTIV. 59 de morți. 10 răniți în stare critică și foarte gravă | FOTO&VIDEO
Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregatite pentru show. Flacarile de la artificii au cuprins un stâlp din club si s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încaperea, din cauza spatiului mic si a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prabusit peste tinerii aflati în club.