Judecatoria Sectorului 4 a respins ca neintemeiata propunerea Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie de prelungire a arestului preventiv in cazul lui Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, si a dispus inlocuirea acestei masuri cu arestul la domiciliu, potrivit Mediafax.
Instanta a decis sa prelungeasca cu 30 de zile si masura arestului la domiciliu in cazul celorlalti doi patroni ai clubului Colectiv – Paul Gancea si Costin Mincu.
Aceeasi decizie a fost luata de Judecatoria Sectorului 4 si pentru Daniela Nita, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, Cristian Nita, directorul societatii, si pirotehnicianul Viorel Zaharia. Astfel, cei trei vor ramane in arest la domiciliu pentru inca 30 de zile.
Decizia Judecatoriei Sectorului 4 nu este insa definitiva, ci poate fi contestata la Tribunalul Bucuresti.
Doi dintre patronii clubului Colectiv- Paul Gancea si Costin Mincu – au fost eliberati din arest preventiv si plasati in arest la domiciliu in 21 decembrie, decizia fiind luata atunci de Tribunalul Bucuresti.
Tot in 21 decembrie, Judecatoria Sectorului 4 a admis cererea facuta separat de Alin Anastasescu de inlocuire a arestului preventiv cu masura arestului la domiciliu, decizia fiind contestata de procurori.
Tribunalul Bucuresti a admis, pe 24 decembrie, contestatia formulata de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a stabilit ca Alin Anastasescu sa ramana in arest preventiv.
Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu au fost arestati preventiv in 3 noiembrie, in dosarul in care sunt acuzati de procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) de ucidere din culpa in cazul incendiului din 30 octombrie, soldat cu 63 de morti si aproximativ o suta de raniti.
Ceilalţi doi patroni ai clubului Colectiv – Paul Gancea şi Costin Mincu – au fost eliberaţi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu în 21 decembrie, decizia fiind luată atunci tot de Tribunalul Bucureşti.
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Alte 36 de persoane au murit în spitale din ţară şi din străinătate, numărul victimelor ajungând, în 21 decembrie, la 63.