Experţii de la Petroşani au reconstituit incendiul din Colectiv şi au concluzionat că artificiile de exterior au aprins imediat buretele de pe pereţi, iar focul s-a extins în 50 de secunde la tavan.
Experţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani au efectuat un experiment judiciar pentru a stabili modul în care s-a produs şi extins incendiul care a avut loc în clubul din Bucureşti, în seara zilei de 30 octombrie. La experiment au participat şeful Institutului Naţional de Criminalistică, dar şi procurorul de caz, informează România Tv
„În cadrul expertizei, am efectuat un experiment tehnic pe o anumită porţiune relevantă din clubul Colectiv, respectiv zona cu stâlpul pe care au urcat flăcările spre tavan. A fost o simulare la scară 1 la 1, adică la scara reală. Am creat exact condiţiile din club şi am studiat mecanismele de iniţiere şi de propagare a incendiului pe porţiunea relevantă. Focul s-a propagat foarte repede şi a produs foarte mult fum şi gaze. Am recoltat şi probe de gaz din mai multe puncte. Experimentul a fost şi înregistrat video. Mai multe nu vă pot spune, cert este că nu am mai întâlnit niciodată în toată activitatea mea un asemenea caz. Simularea am efectuat-o la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Expertiza urmează să o finalizăm în aproximativ o lună de zile şi o vom înainta procurorilor”, a declarat George Găman, directorul Institutului, pentru „Evenimentul zilei”.
Numărul persoanelor decedate în incendiul de la Colectiv este de 62, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 11 dintre răniții transferați în străinătate.
 
 
 
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News