Articolul este semnat de Eguiar Lizundia, consilier senior pentru guvernare și anticorupție la Institutul Republican Internațional.

În articolul său, el amintește că 27 de tineri au murit în incendiul din Colectiv, iar apoi alte 37 de persoane au murit din cauza infecțiilor cauzate de utilizarea dezinfectantului medical diluat în spitalele din România în care au fost tratați, cu referire la produsele companiei HexiPharma.

„După cum relatează documentarul nominalizat la Oscar „Colectiv”, compania care produce soluția sub standard a mituit oficialii publici și managerii de spitale pentru a-și aduce produsele în unitățile medicale din toată țara”, menționează Lizundia.

De la mesajul „corupția ucide”, aflat pe pancarte și bannerele a zeci de mii de români care au protestat după Colectiv, Lizundia argumentează că și „cleptocrația ucide”, dar la o scară mult mai mare.

„Tragedia din România ilustrează modul în care corupția poate provoca pierderea de vieți omenești. Astăzi, devastarea provocată de ofensiva Rusiei în Ucraina este dovada că marea corupție sistemică, sau cleptocrația, poate ucide la scară mare”, își pornește argumentația Lizundia.

Această cleptocrație a fost atinsă în regimul lui Vladimir Putin din Rusia, afirmă el, unde președintele rus „și-a consolidat puterea internă și și-a proiectat influență în străinătate prin înarmarea corupției pentru a asigura sprijinul elitelor economice pe plan intern și a coopta sistemele politice ale țărilor din întreaga lume”, în timp ce a înăbușit orice opoziție.

Cum nici corupția nu duce întotdeauna la pierderi de vieți omenești, nici cleptocrațiile nu conduc în toate cazurile la război, scrie autorul, care subliniază că „violența este un instrument inerent guvernării cleptocratice”.

Trei motive stau în spatele acestei evoluții, în opinia acestuia: limitarea capacității elitelor de a avea un control asupra guvernării, intimidarea eșalonului doi din a-și exprima o opinie contrară de teama consecințelor și escaladarea violenței deciziilor militare din cauza faptului că armata nu a fost echipată și pregătită corespunzător din cauza corupției.

„Invadarea Ucrainei este o aducere aminte tragică a faptului că cleptocrația, versiunea turboalimentată a corupției, exacerbează efectele corozive ale abuzului de stat, transformând absența răspunderii într-o întreprindere criminală. În anumite condiții, natura violentă a cleptocrației se poate transforma în război. Ucrainenii se confruntă cu această escaladare în carne și oase”, conchide Lizundia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News