Tânăra care lucrează la o agenție de publicitate a avut arsuri pe 45 la sută din suprafața corpului. Marianei i-au fost amputate toate degetele mâinii stângi şi unul de la mâna dreaptă, iar la 5 luni de la tragedie, ea își amintește scenele de groază prin care a trecut. ”Singurul lucru pe care mi-l amintesc este cum se auzea părul care sfârâia în flăcări. Sincer îți zic, am avut şi un gând ironic “Ce sfârşit dubios mi-am putut alege!”. (zâmbeşte) Apoi am leşinat. (…) Eu nu simţeam absolut nimic, văzusem în schimb că, de la coate în jos, nu mai aveam piele pe mâini, îmi atârna ca nişte mănuşi căzute. Nu mai vedeam clar. Simţeam că nu mai am nici tot părul pe cap. (…) Norocul a fost că eu nu am fost conştientă în tot acest timp şi că nu am ştiut dintr-odată care este magnitudinea rănilor mele. Am primit veştile treptat. M-am trezit şi nu puteam să vorbesc, nu mă puteam mişca, nu puteam comunica cu ai mei, ăsta a fost un al alt şoc. Apoi a urmat vestea că toate degetele de la mâna stângă mi-au fost amputate iar cele de la mâna dreaptă parţial. Am plâns foarte tare, dar, după ce m-am oprit, am realizat că sunt în viaţă, că am scăpat mult prea uşor”, a declarat Mariana, potrivit ileanaandrei.ro.
Ea spune că deși se descurcă destul de greu este uimită e progresele pe care le face și se bucură de fiecare lucru mic pe care îl reușește: ”Nu credeam că pot să îmi revin atât de repede şi să fiu atât de activă. Mă descurc mai greu cu mâinile, dar de la început am încercat să scriu, să desenez. Am vrut să reuşesc să fac pe cât de multe posibil singură. Învăț să scriu, să desenez, să îmi coordonez mişcările mâinilor, să mănânc, să mă spăl, să mă îmbrac. Reînvăţ, de 5 luni, aproape tot. Mă gândeam la cum mă plângeam înainte, de lucruri de care nu aveam de ce să mă plâng, cum eram împrăștiată în toate direcțiile și cum am reușit să mă adun toată când mi s-a întâmplat asta și să lupt… îți dai seama, viața mi s-a schimbat la 180 de grade”.
Pentru Mariana coșmarul nu s-a terminat și va mai trece prin intervenții chirurgicale: ”Va trebui să continui kinetoterapia ca până acum, adică zilnic, pentru mobilitatea braţelor. Grefele s-ar strâns foarte mult, pielea s-a uscat şi nu pot întinde mâinile complet. În următoarele 2-3 luni va trebui să mă întorc pe patul de spital pentru alte intervenţii chirugicale. Mi-aş dori foarte mult să pot să am o proteză bionică pentru mâna stângă, care nu mai are niciun deget. Chiar dacă intervenţia va fi una grea şi vor trebui să îmi taie jumătate din palmă pentru a o integra, o proteză dintre cele de generaţie nouă poate prelua până la 95% din funcţiile normale ale mâinii”.
Pe 30 octombrie, în clubul bucureștean Colectiv, unde trupa Goodbye to Gravity susținea concertul de lansare a noului album, a izbucnit un incendiu puternic. Bilanțul celor decedați se ridică la 64, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din țară și 12 în străinătate. La o zi după producerea tragediei, în spitalele bucureștene erau internate 155 de persoane rănite în timpul incendiului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro