Fiul miliardarului şi filantropului american David Rockefeller a murit, vineri, după ce s-a prăbuşit cu un avion ultrauşor în statul american New York, potrivit Mediafax.
Aparatul de zbor în care se afla Richard Rockefeller, în vârstă de 65 de ani, s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe aeroportul Westchester, în statul New York. Potrivit anchetatorilor, avionul s-a prăbuşit, cel mai probabil, din cauza unei erori de pilotaj pe fondul unor condiţii meteo nefavorabile.
Richard Rockefeller intenţiona să revină în statul Maine după ce participase la ziua de naştere a tatălui său, David Rockefeller, care a aniversat 99 de ani.