Potrivit poliţiştilor doljeni, fetiţa în vârstă de 3 ani şi 4 luni şi băieţelul de 1 an şi 7 luni au fost găsiți morți în pătuț. Rudele au cerut ajutor și atât personalul medical de pe ambulanţa SMURD cât şi cel de pe elicopterul SMURD chemaţi la faţa locului au încercat mai bine de o oră resuscitarea lor, însă totul a fost în zadar. Cadavrele micuţilor au fost transportate la morga Spitalului Filiaşi, urmând ca astăzi să de facă necropsia.
Mama copiilor a declarat că le-a dat să mănânce supă şi lapte praf și susține că nu știe ce ar fi putut să le facă rău. Poliţiştii doljeni au întocmit dosar de cercetare penală și au fost luate probe din mâncare.