Scăpat de sub supraveghere, micuţul a căzut în piscină şi s-a înecat. Tragedia s-a întâmplat la casa de vacanţă a milionarului Radu Cocoş din Eforie, acolo unde familia venise însoţită de trei bone şi o profesoară de engleză pentru fiica mai mare
Echipajele SMURD, chemate imediat, nu au mai avut nici o şansă în a-l salva pe băieţel, deşi încercările lor disperate au durat mai multe zeci de minute.
Băieţelul în vârstă de 3 ani este fiul lui Radu Cocoş, unul dintre milionarii discreţi ai României, patronul Oenoterra şi fost acţionar al producătorului de vinuri spumoase Angelli.