Ovidiu Emanuel Geană a părut că se bucură, duminică, pentru fericirea surorii sale la petrecerea de cununie. Numai că, în zori, când nuntaşii au început să se împrăştie, băiatul a plecat fără să anunţe pe nimeni.
Şi-a sunat bunica să-i spună că vine la ea, în satul Sârbi, însă nu a mai ajuns acolo… S-a oprit într-o lizieră de salcâmi de la marginea oraşului şi şi-a tăiat venele. Dorind cu tot dinadinsul să-şi ia viaţa, Ovidiu şi-a rupt apoi cămaşa şi s-a spânzurat cu ea de creanga unui copac.
Osteniţi din cauza petrecerii, părinţii tânărului nu şi-au dat seama de dispariţia acestuia decât abia a doua zi după- amiază, când au alertat autorităţile. Poliţiştii i-au refăcut traseul şi l-au găsit fără viaţă atârnând de craca salcâmului.
Ovidiu nu a lăsat nici un bilet de adio şi nimeni nu ştie de ce şi-a pus capăt zilelor. Părinţii le-au spus poliţiştilor că era un copil bun şi cuminte, interiorizat, dar care nu dădea semne clare că ar avea o problemă atât de gravă încât să se sinucidă.
Avea un suflet de artist, scria versuri şi apoi le punea pe muzică. Ieri, la două zile după cununia fetei, în familie s-a săvârşit o nouă taină, cea a înmormântării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News