”Devastat, (clubul) Reims îl plânge pe Bernard Gonzalez. Nu numai clubul, dar şi sute de bărbaţi şi femei din Reims”, se arată în anunţul grupării din Hexagon, scrie sursa citată.
Primarul oraşului Reims, Arnaud Robinet, a confirmat vestea. ”Mi s-a spus că doctorul Gonzalez a lăsat o scrisoare în care menţiona că a fost testat pozitiv la COVID-19”, a afirmat Robinet.
O sursă medicală a confirmat pentru AFP existenţa scrisorii şi a adăugat că doctorul părea ”în formă bună cu două zile în urmă”.
”Sunt şocat de moartea sa deoarece îl cunoşteam de mulţi ani. Nu numai că a fost medicul clubului, dar a fost şi medicul multor oameni din Reims. Era cunoscut pentru calităţile sale umane şi profesionale. Va lipsi atât familiei fotbalului, cât şi tuturor celor care l-au întâlnit”, a spus primarul oraşului.
foto: Stade de Reims