Flăcările au distrus 21 de clase organizate în colibe de paie, au anunțat autoritățile.
Cel puţin 20 de copii preșcolari şi-au pierdut viaţa și mulţi alţii au fost răniţi în teribilul incendiu.
„Au fost 20 de decese, majoritatea copii mici”, a declarat șeful serviciului de pompieri din Niger, colonelul Bako Boubacar. El a spus că originea incendiului din Niamey este necunoscută.
Un oficial al sindicatului profesorilor din Niger a declarat că școala din cartierul popular Pays Bas are în jur de 800 de elevi, inclusiv copii de creșă.
„Se pare că focul a început în jurul porții școlii. Fără o ieșire de urgență, mulți copii au fost prinși la înghesuială și au fost obligați să escaladeze gardul pentru a scăpa. Cei care au murit au fost în majoritate copii de grădiniță”, a spus Mounkaila Halidou.
Prim-ministrul Ouhoumoudou Mahamadou s-a deplasat la locul tragediei pentru a-și oferi condoleanțele părinților copiilor, transmite site-ul TRT World.
Niger este considerată cea mai săracă țară din lume, în conformitate cu indicele de dezvoltare umană al ONU.
Autoritățile din regiunea Sahel au construit mii de colibe de paie pentru a servi drept săli de clasă, cu copii uneori așezați pe podea.
Incendiile din aceste clădiri sunt destul de frecvente din cauza materialelor inflamabile utilizate, dar astfel de accidente s-au dovedit rareori fatale.