Accidentul s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 6.30. Şoferul TIR-ului încărcat cu marfă a pierdut controlul, a intrat pe contrasens, a lovit un stâlp, trei maşini care erau pe trotuar, dar şi un autobuz cu călători care tocmai plecase din staţie.
Şapte persoane sunt rănite, dintre care cinci sunt în stare gravă: şoferul autobuzului, care a rămas prins între fiare, trei călători şi o femeie care se deplasa regulamentar pe trotuar.
Traficul în zonă a fost blocat, până au intervenit echipajele SMURD şi de Descarcerare pentru preluarea răniţilor.