UPDATE 18:25: Ambele persoane decedate în timpul Maratonului Pietrei Craiului au fost identificate, a anunţat sâmbătă IPJ Argeş.

Este vorba despre bărbatul de 39 de ani, din Cluj-Napoca, şi femeia care avea 45 de ani şi era din judeţul Harghita. Clujeanul și-a pierdut viața încercând să o salveze pe partenera sa de concurs.

Bărbatul a fost găsit cu fracturi la picioare a murit, după ce starea lui s-a agravat și a intrat în stop cardio respirator, în timp ce era trasportat la spital. Echipajul medical i-a făcut, fără succes, manevre de resuscitare.


Potrivit reprezentanților ISU Argeș, mai multe echipaje au mers în zona Dâmbovicioara, la Maratonul Piatra Craiului, pentru salvarea celor două persoane care au căzut într-o râpă, de la circa 70 de metri înălțime.

„Salvamontul a intervenit pentru salvarea a două persoane. La locul evenimentului au fost găsite două persoane: o femeie în stop cardio-respirator și un bărbat conștient cu ambele picioare fracturate”, au transmis reprzentanții ISU Argeș.

Din păcate, tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Ulterior, ISU Argeș a anunțat că și bărbatul rănit și-a pierdut viața.

În zona Piatra Craiului are loc, în weekend, un maraton de alergare montană.

Maratonul Piatra Craiului, ajuns anul acesta la a 14-a ediţie, se desfăşoară pe un traseu care porneşte din Zărneşti, străbate masivul făcând un ocol prin judeţul Argeş, iar punctul de sosire este tot în Zărneşti. S-au înscris în cursă 140 de femei cu vârste de la 18 la peste 50 de ani şi peste 500 de bărbaţi cu vârste de la 18 la peste 70 de ani.


 
 

Urmărește-ne pe Google News