În cadrul complexului sunt instituţionalizaţi copii de diferite vârste, toţi suferind de handicapuri. Ieri, în jurul prânzului, o tână-ră de 20 de ani cu probleme psihice, transferată recent de la un spital de specialitate din ţară, a fost la un pas de a-şi ucide o colegă. Se pare că aceasta s-a enervat pe o fetiţă de 9 ani, care suferă de tetrapareză spastică.

Micuţa este în stare gravă

Într-un moment de neatenţie a însoţitoarelor şi asistentelor care lucrează la complex, tânăra a luat-o în braţe pe copilă şi a aruncat-o pe fereastră, de la etajul I al clădirii. Micuţa a căzut pe caldarâm şi s-a lovit la cap, astfel că, după ce a fost stabilizată la spitalul din Câmpulung, a fost transferată la o unitate de specialitate din Bucureşti, însă starea ei e critică. În acest timp, tinerei de 20 de ani i-a fost aplicat un calmant şi apoi a fost internată la un spital de boli psihice, pentru tratament. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, pentru a afla de ce personalul responsabil de supravegherea copiilor instituţionalizaţi nu era în cameră, pentru a evita o astfel de tragedie.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News