UPDATE 2 iulie, ora 15:10: Moartea suspectă a studentei, care s-a aruncat de la etaj în Oradea, este anchetată de Poliție. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, Alina Dinu, a declarat că polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Tribunalului Bihor, fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a stins tânăra, în vârstă de 21 de ani.
Potrivit ebihoreanul.ro, Andrada Puțina, care este din județul Sălaj, a fost admisă în iulie 2015 la specializarea Medicină Dentară în Oradea, iar de un an era studentă și la Medicină Generală. Colegii ei sunt în stare de șoc, după ce au aflat de moartea Andradei. Nu înțeleg de ce fata, pe care o știau mereu zâmbitoare, a avut parte de un sfârșit atât de violent.
Andrada Puțina, în vârstă de 21 de ani, este din Zalău și a venit la Oradea pentru a studia medicina, fiind studentă la Facultatea de Medicină – secția Stomatologie.
Nimeni nu a mai putut face nimic pentru ea, chiar dacă în scurt timp medicii au ajuns la fața locului.
Citește și: Tragedia din Dâmbovicioara i-a emoționat pe români. Ce spun cititorii Libertatea despre militarii morți în accident: ”Nici în Afganistan nu au murit atâția ca pe drumurile Romaniei”
Deocamdată nu se cunosc împrejurările evenimentului, oamenii legii deschizând o anchetă pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs nefericitul incident.
Tânăra fusese olimpică de nota 10 în liceu, multiplă premiantă a concursurilor judeţene din Sălaj şi naţionale, presa locală scriind în repetate rânduri despre reuşitele ei.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Dan Bittman a rămas fără bani după ce a investit 750.000 de euro în parcul său nautic. A ajuns la fundul sacului!
Foto:bihon.ro