Autoturismul în care se aflau cei trei a izbit o maşină parcată pe marginea drumului, a rupt un gard de protecţie şi s-a răsturnat în curtea unei societăţi comerciale. Vehiculul a fost distrus aproape în întregime.

Tragedia a fost provocată, potrivit primelor informaţii ale anchetei poliţiştilor, de lipsa de experienţă la volan a fetei, în vârstă de 18 ani, care se pare că se săruta cu iubitul său cu puţin timp înainte de impact. Acesta, în vârstă de 20 de ani, se afla pe scaunul din dreapta şi a murit pe loc. Şoferiţa şi celălalt tânăr, aflat pe bancheta din spate, au fost grav răniţi. Tinerii se întorceau spre casă, de la Deva.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a investiga împrejurările exacte în care a avut loc nefericitul eveniment.

 
 

Urmărește-ne pe Google News