Un miner în vârstă de 41 de ani de la Mina Băiţa s-a sinucis miercuri, fiind găsit mort sub un podeţ. Din primele informaţii se pare că şi-ar fi pus capăt zilelor folosind o capsă detonată.
Bărbatul, care lucre de miner de peste 20 de ani, era din oraşul bihorean Nucet, şi se afla în tura de serviciu. Ieri, în jurul orei 16.00, când trebuia să evacueze galeria alături de colegii lui, aceştia din urmă au constatat că bărbatul lipseşte, aşa că au pornit în căutarea lui, scrie voceatransilvaniei.ro. Poliţiştii şi procurorii au fost alertaţi imediat şi s-au deplasat la faţa locului. Primele indicii obţinute de anchetatori arată că bărbatul s-ar fi sinucis, cu ajutorul unei capse detonante pe care ar fi sustras-o de la locul de muncă.
„Este vorba despre un suicid care s-a desfăşurat în exteriorul minei, în timpul programului de muncă. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, accident de muncă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat procurorul Adriana Ardelean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.
Aceasta a mai precizat că urmează ca informaţiile potrivit cărora bărbatul ar fi sustras capsa detonantă de la locul de muncă, să fie verificate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News