Cei doi prieteni şi-au unit averile şi curajul şi, sătui de perspectiva unei vieţi robotizate, cu program fix de muncă, s-au gândit să-şi ia lumea în cap, la propriu, într-o aventură pe mare. Nu au vrut să închirieze un iaht, aşa că şi-au construit ei unul, gândit şi compartimentat în funcţie de necesităţile unei expediţii pe termen lung. Alexandru, pilot de avioane, şi Răzvan, om de afaceri, gustă din plin libertatea şi sunt fascinaţi de frumuseţile oferite de natură. Pasionaţi de povestea lui Robinson Crusoe, vestitul personaj din cartea lui Daniel Defoe, care a ajuns pe o insulă pustie în urma unui naufragiu, cei doi prieteni s-au hotărât să pornească tot pe acest drum. În urmă cu 6 luni, ei şi-au dat întâlnire în portul Pattaya din Bankok, prima destinaţie fiind Cambodgia, urmată de Vietnam, Malaysia, Singapore.
Acum au ancorat în Thailanda, unde vor mai rămâne preţ de câteva săptămâni, iar în următoarele şase luni, să viziteze Sumatra, Indonezia şi Filipine: “Printre pasiunile noastre se numără scuba diving-ul şi free diving-ul. Practic, vorbim despre o altă lume acolo, în adâncuri. Imaginează- ţi ziua sub apă şi seara pe uscat amestecându- ne printre localnici şi câteodată chiar şi printre localnice. Alegem să facem scufundările şi în timpul nopţii, moment în care toate speciile de răpitoare ies din ascunzişuri”. Ei ne-au povestit şi cum se gospodăresc: “Ne cumpărăm mâncare când ancorăm în porturi şi ne pregătim singuri în special peşte şi pui la grătar cu legume”.

«Frica te face să guşti din viaţă cu plăcere»
Alexandru recunoaşte că, atunci când vremea devine neprietenoasă, îi cuprinde teama. Ştiau însă din start la ce se înhamă, aşa că acum îndură cu stoicism furtunile: “Da! Ne este frică! Frica este un reper bun ca să-ţi cunoşti limitele. Dar de fiecare dată reuşim să ne învingem frica şi să trecem peste obstacolele care ne sunt afişate. Asta te face să guşti din viaţă cu o plăcere de nedescris atunci când arunci ancora într-un golf unde apa este clară, albastră şi adâncă şi unde poţi vedea vieţuitoarele cum înoată pe lângă tine parcă urându-ţi «bun venit! ». Mulţi preferă să îşi cumpere un acvariu. Noi locuim acum într-unul. Oceanul Indian se numeşte”.

Ambarcaţiunea are trei duşuri şi aer condiţionat

Cei doi tineri se pot mândri cu iahtul lor, dotat cu toate utilităţile. Ambarcaţiunea, care măsoară 12 m lungime, dispunde de un living uriaş, 3 dormitoare, 2 băi, 3 duşuri, bucătărie, aer condiţionat şi un generator. “Practic, iahtul are tot ce ne trebuie ca să trăim departe de civilizaţie, fie într-o insulă pustie, fie în largul mării, timp de săptămâni la rând”, se mândresc Alexandu şi Răzvan.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

 
 

Urmărește-ne pe Google News