Fostul președinte al României susține că, în 2021, Parlamentul a modificat Legea 406/2001 „cu dedicație” pentru el și că noile prevederi „introduc o formă de lustrație”.

Judecătoria Sectorului 1 a admis pe 2 august 2024 cererea de sesizare a CCR formulată de Traian Băsescu în legătură cu neconstituționalitatea Legii 406/2001, precum și a normei prin care a fost modificată, respectiv Legea 243/2021.

Modificările care l-au afectat pe fostul șef de stat

Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român spune că foștii președinți au dreptul la:

  • Folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință
  • Indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată președintelui României în exercițiu
  • Pază și protecție, precum și folosința gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de SPP.
  • Efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

În forma inițială, din 2001, un fost șef de stat pierdea aceste privilegii doar dacă mandatul lui a încetat ca urmare a unei condamnări definitive ori dacă a fost demis prin referendum.

Acestor două situații li s-a adăugat în 2021 o a treia, respectiv cea în care fostul șef de stat „a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”.

Reamintim că Înalta Curte a decis definitiv, pe data de 23 martie 2022, că Traian Băsescu a avut calitatea de colaborator al Securității cu numele conspirativ „Petrov”, confirmând astfel soluția Curții de Apel București din 20 septembrie 2019.

De aceea, Traian Băsescu susține că, în 2021, între hotărârea pe fond și cea din apel, Parlamentul a modificat Legea 406/2001 special pentru el.

„Soluţia contravine principiului egalităţii în faţa legii”

Libertatea a consultat motivarea încheierii din 2 august 2024 a Judecătoriei Sectorului 1, unde se regăsesc argumentele pentru care avocații fostului președinte au cerut sesizarea Curții Constituționale:

  • „În primul rând, reclamantul a susţinut că Legea 243/2021 şi art. 1 alin. 3 teza a III-a din Legea 406/2001 contravin jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale cu privire la OUG 24/2008, încălcând astfel dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie (caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale).
  • Ca urmare a adoptării Legii 243/2021, Parlamentul transformă constatarea calităţii de colaborator al fostei Securități într-o formă de condamnare. Soluţia legislativă contravine principiului egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care se instituie un tratament diferenţiat pentru autorul excepţiei de neconstituționalitate (i.e., neacordarea drepturilor prevăzute de Legea 406/2001), fără a exista un motiv obiectiv şi rezonabil, în condiţiile în care pentru alte categorii de persoane nu se atrage vreo decădere din beneficiul drepturilor recunoscute ca urmare a constatării calităţii de colaborator în temeiul OUG 24/2008.
  • În al doilea rând, în condiţiile în care constatarea calităţii de colaborator al fostei Securități nu atrage răspunderea unei persoane eo ipso (doar prin acest fapt – n.r.), prin Legea 243/2021, Parlamentul României şi-a asumat rolul de instanţă judecătorească şi, printr-o modificare legislativă, a aplicat sancţiunea pierderii drepturilor prevăzute de Legea 406/2001 foştilor şefi de stat pentru care s-a constatat calitatea de colaborator al fostei Securități.
  • Astfel, Parlamentul României a depăşit limitele puterii legislative, aplicând el însuşi o sancţiune juridică. Astfel, în aplicarea art. 1 alin. (3) teza a III-a din Legea 406/2001, se ajunge în situaţia autorului excepţiei de neconstituționalitate la angajarea răspunderii sale de către Parlament, printr-o lege. Cu alte cuvinte, puterea judecătorească a constatat existenţa calităţii de colaborator în înţelesul art. 2 lit. b) din OUG 24/2008, iar Parlamentul României a adoptat o lege specială pentru aplicarea unei sancţiuni decurgând direct din constatarea calităţii de colaborator al fostei Securități.
  • În al treilea rând, demersul Parlamentului contravine art. 21 din Constituţie, în condiţiile în care stabilirea şi aplicarea sancţiunii s-a făcut de către legiuitor, printr-un act normativ, fără a exista posibilitatea ca persoana în cauză să se poată adresa instanţelor judecătoreşti. Este de esenţa instituţiei răspunderii juridice ca o sancţiune să fie proporţională. Persoana care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (3) teza a III-a din Legea 406/2001 nu are posibilitatea de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru analizarea proporţionalităţii sancţiunii aplicate.
  • În al patrulea rând, Legea 243/2021 a introdus o anumită formă de lustraţie, reglementând prin completarea adusă art. 1 alin. (3) din Legea 406/2001 sancţiunea pierderii drepturilor prevăzute în acest din urmă act normativ, în cazul în care se constată că titularul dreptului (i.e., foştii şefi de stat) a fost colaborator al fostei Securități.
  • Reclamantul a invocat încălcarea art. 44 din Constituţia României şi a art. 1 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Autorul excepţiei de neconstituționalitate a arătat că este titularul unui bun protejat de art. 1 din Protocolul 1 al CEDO. După încetarea mandatului de preşedinte la finalul anului 2014, autorul excepţiei de neconstituționalitate a beneficiat de drepturile recunoscute de Legea 406/2001. La momentul încetării mandatului, Legea 406/2001 nu cuprindea teza a III-a a art. 1 alin. (3), dispoziţie introdusă prin Legea 243/2021. Astfel, autorul excepţiei de neconstituționalitate avea cel puţin o speranţă legitimă că va beneficia de drepturile prevăzute în Legea 406/2001 până la finalul vieţii”, se arată în documentul citat.

De ce a „picat” Legea Lustrației testul Curții Constituționale

În luna iunie 2010, Curtea Constituțională din care au făcut parte judecătorii Augustin Zegrean și Tudorel Toader a declarat neconstituțională Legea Lustrației.

În ţările foste comuniste, o condiţie specială pentru accederea într-o funcţie publică o reprezintă neapartenenţa la nomenclatură şi, ca o consecinţă, a apărut conceptul «lustraţie», termen ce semnifică procedura existentă în aceste ţări de a-i arăta pe cei care au colaborat cu fostul regim şi de a le interzice ocuparea unor funcţii publice”, se arată în Decizia nr. 820/2010 a CCR, consultată de Libertatea.

În România, Legea Lustrației n-a fost dată imediat după Revoluția din decembrie 1989, ci la două decenii mai târziu. Între altele, legea prevedea încetarea mandatului pentru persoanele alese sau numite care s-a constatat prin hotărâre judecătorească apartenența la „structurile de putere” sau au făcut parte din „aparatul represiv al regimului comunist”.

La vremea respectivă, sesizările de neconstituționalitate în legătură cu Legea Lustrației au fost trimise pe masa CCR de către 58 de parlamentari printre care: Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Mircea Dușa, Constantin Niță, Sergiu Andon și Valeriu Zgonea.

Iată câteva dintre argumentele de neconstituționalitate invocate de CCR:

  • „Curtea reţine că în concepţia legii criticate răspunderea juridică şi sancţionarea se întemeiază pe deţinerea unei demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist.
  • Răspunderea juridică, indiferent de natura ei, este o răspundere preponderent individuală şi există numai întemeiată pe fapte juridice şi acte juridice săvârșite de o persoană, iar nu pe prezumţii.
  • Aşa cum s-a mai arătat, lustrația nu poate fi utilizată ca mijloc de pedeapsă sau răzbunare, deoarece scopul acesteia nu este pedepsirea celor prezumaţi vinovaţi.
  • Pedeapsa poate fi impusă doar pentru o activitate criminală din trecut, pe baza Codului penal aplicabil și în conformitate cu toate procedurile si garanţiile procesului penal. Or, supusă controlului de constituţionalitate sub acest aspect, Legea lustrației este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii.
  • Legea nu oferă garanţii adecvate de control judiciar asupra aplicării măsurilor restrictive. Nicio persoană nu va putea fi supusă lustrației pentru opinii personale și convingeri proprii sau pentru simplul motiv de asociere cu orice organizaţie care, la data asocierii sau a activităţii desfăşurate, era legală și nu a comis încălcări grave ale drepturilor omului.
  • Curtea consideră că Legea lustrației aduce atingere şi principiului neretroactivității legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie (…). Legea se aplică pentru fapte şi acţiuni săvârșite după intrarea ei în vigoare. De aceea, nu se poate pretinde ca, respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, cetăţenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare.
  • Totodată, Curtea observă că Legea lustrației a fost adoptată după 21 de ani de la căderea comunismului. De aceea, caracterul tardiv al legii, fără a avea în sine un rol decisiv, este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit un scop legitim. Proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie privită, în fiecare caz, prin prisma evaluării situaţiei politice a ţării, precum şi a altor circumstanţe”, arată CCR în Decizia nr. 820/2010.

De ce nu riscă o condamnare pentru fals în declarații

După ce judecătorii au constatat definitiv calitatea de colaborator a lui Traian Băsescu cu fosta Securitate, acesta a deschis procese pe rolul instanțelor, pentru fiecare dintre privilegiile pierdute: vila de protocol, indemnizația și paza de la SPP.

În privința vilei de protocol, Curtea de Apel București a decis că litigiul dintre Băsescu și RA-APPS este o simplă evacuare, nu o chestiune ce ține de anularea unui act administrativ, așa că a trimis cauza la Judecătoria Sectorului 1. În acest proces a obținut Traian Băsescu, în august 2024, sesizarea Curții Constituționale.

Cu privire la chestiunea falsului în declarații privind colaborarea cu Securitatea, Traian Băsescu a semnat o declarație conform căreia la data învestirii în funcție nu avea o decizie definitivă de colaborare cu fosta poliție politică, nu că n-a colaborat efectiv. 

Altfel spus, fostul președinte ar fi riscat o condamnare pentru fals în declarații doar dacă ar fi fost declarat colaborator al Securității de instanță, iar la momentul semnării declarației pe propria răspundere ar fi ascuns acest lucru.

Cum a ajuns „Petrov” să fie demascat în instanțe de CNSAS

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 5 mai 1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice)”, mai susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

„Nu am știut că mi s-a dat nume conspirativ”

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

„Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, fostul președinte.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat Traian Băsescu.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

„Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a mai spus Traian Băsescu.

Foto: Ionuț Mureșan

Urmărește-ne pe Google News