Fostul președinte Traian Băsescu l-a criticat luni, 28 septembrie, pe președintele Nicușor Dan pentru modul în care a gestionat criza guvernamentală după ce variantele Eugen Tomac și Adrian Veștea au picat și a precizat că șansele premierului desemnat Siegfried Mureșan să treacă de Parlament sunt aproape zero.
Cuprins:
„Șansele sunt minime și minime au fost de la bun început. Marele merit al acestei echipe guvernamentale și al premierului desemnat este că încearcă să rupă un blocaj care vizează alegerile anticipate. Până acum, din declarații, președintele a spus că nu vrea să audă de alegeri anticipate. Și alți politicieni au spus la fel. Primul obiectiv al acestei încercări politice, pe care cei desemnați în guvern o suportă cu destule atacuri, este să deschidă o șansă de aplicare a Constituției României. Stăm cu un guvern căzut de cinci luni. Este de neconceput așa ceva. Deci, de cinci luni nu avem Guvern. Trebuie rezolvată problema într-un fel sau altul”, a spus Traian Băsescu.
Și a continuat: „Iar ce face echipa asta care încearcă că să obțină votul este în primul rând o bătălie pentru deschidere democratică și nu pentru decizii «că așa vreau eu, să nu fie anticipate» sau «așa vreau eu, să nu fie nu știu ce AUR în București» sau mai știu eu unde”.
Fostul președinte din perioada 2004-2014 s-a referit apoi la Nicușor Dan: „Ce-ar fi fost dacă domnul președinte își făcea treaba, iar acum trei luni, când cele două partide (n.red. - PNL și PSD) i-au nominalizat pe Mureșan și pe Grindeanu, avea o opțiune? Ori aveam guvern, ori eram în alegeri anticipate până la ora asta. Dar așa stăm pe loc cu un guvern care nu poate lua decizii, nu poate face rectificarea bugetară, nu poate face bugetul pe 2027”.
Băsescu a adăugat însă că există și o veste bună, anume că România nu va fi retrocedată de agențiile de rating.
„Slavă Domnului că nu vom fi retrogradați și o să rămânem tot cu BBB minus, dar încă recomandat pentru investiții. Însă asta nu trebuie să ne facă să dormim liniștiți pentru că realitatea este că împrumuturile le-am venit ca și cum am fi în junk, iar investitorii au fugit pur și simplu, deocamdată, din România”, a conchis fostul președinte.
Pentru că decretul de numire semnat de președintele Nicușor Dan a fost publicat în Monitorul Oficial pe 21 septembrie, Mureșan are din acel moment 10 zile la dispoziție să formeze un guvern cu care să vină în fața Parlamentului pentru votul de învestitură.
Pentru a obține învestitura în Parlament, noul Cabinet are nevoie de voturile a cel puțin 233 de deputați și senatori. Deocamdată, Mureșan se bazează pe 170 de voturi (PNL, USR și UDMR). Grupul Minorităților Naționale ar putea adăuga 17 voturi, ridicând totalul la 187. Prin urmare, pentru ca Guvernul său să fie învestit, Siegfried Mureșan trebuie să mai convingă cel puțin 46 de parlamentari în următoarele două zile.
Votul în Parlament va avea loc miercuri, 30 septembrie.
Pe 21 septembrie, în BPN-ul PSD s-a votat în unanimitate recomandarea către forul superior, Consiliul Politic Național, să respingă varianta Mureșan.
Astăzi, 28 septembrie, CPN-ul a votat în unanimitate aplicarea deciziei din BPN. Mai simplu spus, Siegfried Mureșan nu va avea votul PSD când va veni în Parlament cu programul de guvernare și miniștrii.
„PSD a luat astăzi o decizie fermă, asumată și ireversibilă: nu vom vota Guvernul Mureșan. Rămâne cum am stabilit și în ședințele anterioare. Urmare a acestui vot de miercuri, care va duce la picarea Guvernului, PSD își reafirmă dorința de a guverna. Nu cedăm la niciun fel de presiuni mediatice, la șantaj politic și nu ne lăsăm intimidați de cei care, cu tupeu, au umplut spațiul public în ultimele zile de fake news-uri și ne-au acuzat cu tot felul de invenții doar pentru a forța un vot PSD pentru acest Guvern în Parlament. A fost un vot în unanimitate în CPN de a nu vota Guvernul Mureșan”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu, la Palatul Parlamentului.
România este în criză politică din 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile. Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire.
Ulterior, Nicușor Dan a făcut două nominalizări pentru funcția de premier: Eugen Tomac, care și-a depus mandatul înainte de votul din Parlament, și Adrian Veștea, al cărui guvern a fost respins pe 22 iunie.
Foarte important, coaliția PSD-PNL, care s-a format în noiembrie 2021 cu girul fostului președinte Klaus Iohannis, s-a rupt în aprilie 2026, după 5 ani.
Cronologia evenimentelor după ce Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline.